Un român a ajutat o familie de 12 ucraineni, iar gestul acestuia a fost răsplătit. Refugiații i-au mulțumit pentru ospitalitate într-un mod inedit.
Pe teritoriul românesc, cozile la graniță sunt de câțiva kilometri, iar până acum, aproape 24 de mii de ucraineni au intrat în țara noastră. Iar românii nu au stat pe gânduri și i-au primit cu brațele deschise. Mame cu copii în braţe, bătrâni, familii dezbinate… sunt imaginile sfâșietoare din vama Siret. Și-au luat câte o valiză, au lăsat totul în urmă, fără să ştie ce le aduce ziua de mâine și speră ca totul să se termine cât mai repede.
Un român cu inimă mare a găzduit o familie de ucraineni, iar gestul bărbatului a fost răsplătit. După ce au plecat din casa bărbatului, refugiații au vrut să-și arate recunoștința și i-au lăsat acestuia o bancnotă.
„Tocmai a plecat de la noi o familie mare de 12 persoane. Se îndreaptă spre Polonia, respectiv Finlanda. Mai au mult de mers, săracii. Mulți copii mici. E extrem de real tot ce se întâmplă. Sentimentele sunt foarte intense. Deși comunicarea e destul de greoaie, totul e din priviri, ochii transmit tot. Au fost extrem de simțiți și recunoscători pentru găzduire. Ne-au lăsat un mesaj pe o bancnotă ucraineană. Din inimioară… bănuim că e de bine. Ne poate traduce cineva mesajul?”, a scris românul pe un grup destinat celor care ajută refugiații ucraineni, în dreptul unei imagini cu bancnota respectivă.
Iar cei care cunosc limba i-au tradus imediat mesajul de pe bancnotă: ”Din partea familiei Urekin. Mulțumim!”, au scris refugiații pe bancnotă, alături de o inimioară desenată cu carioca.