Mesajul halucinant primit de Maria Constantin de la o femeie, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Robert Stoica: ”Sper să nu profite de tine”
După o relație de aproape patru ani, Maria Constantin și Robert Stoica și-au pus pirostriile. Evenimentul a avut loc zilele acestea, în prezența oamenilor apropiați lor. Cei doi și-au oficializat relația, iar momentul a fost extrem de emoționant. De altfel, blondina a primit un mesaj halucinant de la o femeie, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu partenerul de viață. Iată mai jos, în articol, ce i-a scris aceasta pe internet.
Maria Constantin și Robert Stoica s-au căsătorit, după aproape patru ani de relație. Cei doi îndrăgostiți s-au prezentat în fața Stării Civile, unde au semnat actele de căsătorie. De altfel, prezenți la acest eveniment din viața lor au fost și oamenii dragi. După ce au făcut cununia civilă, Maria Constantin și Robert Stoica au pornit spre biserică. Acolo, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Petrecerea de nuntă va avea loc la începutul lunii august 2023, așa cum au mărturisit cei doi, în urmă cu ceva vreme.
Povestea de dragoste dintre ei a fost oficializată în urmă cu o zi, iar mesajele de felicitări au „curs” pe rețelele de socializare. De altfel, printre acestea s-a aflat și un mesaj din partea unei femei care, sub o formă sau alta, i-a transmis o „atenționare” artistei de muzică populară. Persoana respectivă i-a scris cântăreței că speră că Robert Stoica o va merita și că nu se va afla într-o situație neplăcută.
„Sper să te merite omul ăsta și să nu profite de tine cum au făcut ceilalți! Casă de piatră!”, este unul dintre mesajele pe care Maria Constantin le-a primit din partea prietenilor virtuali.
Maria Constantin și Robert Stoica nu doresc o petrecere de nuntă tradițională
După ce au făcut cununia civilă, Maria Constantin și Robert Stoica au pornit spre biserică. Acolo, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Petrecerea de nuntă va avea loc la începutul lunii august 2023.
De altfel, Maria Constantin mărturisea faptul că nu își dorește o nuntă tradițională, ci una după placul lor. Petrecerea de nuntă, care va avea loc pe 4 august, se va ține la un salon de ceremonii din Bolintin Vale. Totodată, cântăreața de muzică populară are și o dorință, atunci când vine vorba despre această petrecere. Soția lui Robert Stoica a mărturisit pentru Click, în luna mai, faptul că nu vrea ca „femeile să vină acolo cu rochii lungi, pompoase, prea încorsetate, să nu se simtă bine. Nunta este pe stilul meu mai casual, nu foarte elegant”.
Sursă foto: social media