Mesajul hackerilor islamisti dedicat militarilor americani: “Stim totul despre voi, despre nevestele si copiii vostri”
Mesajul vizeaza direct soldatii americani si familiile lor.“SUA si aliatii lor I-au omorat pe fratii nostri in Siria, Irak si Afganistan. Am patruns in retelele voastre, chiar si in dispozitivele voastre personale si stim totul despre voi. Netrebnicilor, nu veti avea parte de mila ISIS (organizatia Islamic State Militant Group, la care sunt afiliati hackerii islamisti, n.r.) a ajuns deja aici, suntem in calculatoarele voastre, in fiecare baza. Cu voia lui Allah, noi suntem la comanda acum. Nu ne vom opri ! Stim totul despre voi, despe nevestele si copiii vostri. Soldati americani, sunteti in atentia noastra! au scris hackerii islamisti.
“Venim dupa voi”
Pe twitter, grupul a postat urmatorul mesaj “Reteaua Pentagonului a fost sparta. Soldati americani, suntem in urma voastra, paziti-va spatele”, text semnat ISIS. #CyberCaliphate.
In mesajul piratilor informatici s-a aflat si un link catre o lista cu nume, contacte si adrese care par sa apartina unor membri ai armatei americane.
Oficialii americani au recunoscut incidentul afirmand insa ca hackerii nu au compromis nici o baza de date si nici nu au reusit sa patrunda in serverele armatei americane. Conturile de pe retelele de socializare au revenit in scurt timp, in forma lor initiala.
(M.N.)