Mesajul familiei regale a României după moartea lui Ion Caramitru „A fost un devotat și curajos”

Publicat: 05/09/2021 | 22:13

Familia regală a României și-a exrimat regretele în privința trecerii în neființă a lui Ion Caramitru. Regele Mihai a venit special la  Londra să-l vadă pe Ion Caramitru jucând în „Hamlet”, la începutul anilor 1990, iar actorul a fost decorat în 1995 de Regina Elisabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic, în grad de Cavaler.

„Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au aflat cu nespusă tristețe neașteptata veste a trecerii la cele veșnice a marelui actor Ion Caramitru. Alături de Regele Mihai I și de Custodele Coroanei Margareta încă din primele zile ale lui decembrie 1989, Ion Caramitru a fost un devotat, constant și curajos apărător al principiilor și valorilor Coroanei Române, precum și un adevărat prieten”, transmite familia regală a României.

Ion Caramitru a făcut parte din guvernul care i-a redat Regelui Mihai cetăţenia română în 1997 şi a fost cel care i-a dat personal vestea fostului suveran.

„Dacă monarhul ar fi rămas în anul 1992 în ţară, am fi putut număra 25 de ani de întoarcere la adevăr pentru neamul nostru”, spunea Ion Caramitru, în 2017, la moartea Regelui Mihai. „Speranţa în monarhie pentru mine a fost o speranţă de viaţă şi de recuperare a ceea ce s-a pierdut fundamental în imaginea noastră ca români, ca regat, ca istorie recentă, ca să nu mai vorbesc de aspectul istoric al neamului”, explica Ion Caramitru.

Regele Mihai I l-a distins pe Ion Caramitru cu Crucea Casei Regale a României în anul 2008 și cu decorația regală „Nihil Sine Deo” în anul 2012. În anul 1995, Ion Caramitru a fost decorat de însăși Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a cu Ordinului Imperiului Britanic, în grad de Cavaler, reamintește Familia Regală a României în mesajul „In Memoriam” publicat pe site-ul oficial.

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu reamintesc în mesaj că s-au cunoscut în ianuarie 1994 în cadrul programului Artécole, fondat la UNITER de Ion Caramitru.

„Actul său curajos și vizionar de a fonda UNITER, în anul 1990, a schimbat statutul respectabilei profesii de artist dramatic. A fost un eminent ministru al Culturii și un foarte apreciat ambasador al teatrului și filmului românesc pe toate meridianele lumii. (…) Ion Caramitru a fost un mare actor, regizor și profesor de teatru, un animator al vieții teatrale și un remarcabil director al Teatrului Național. Sute de tineri actori și regizori au avut în Ion Caramitru un model și un susținător. România a pierdut astăzi una dintre marile ei personalități contemporane. De numele lui Ion Caramitru sunt legate multe evenimente și inițiative regale, începând cu Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, susținut de trei decenii încoace de Fundația Regală Margareta a României și ulterior de Familia Regală. Custodele Coroanei și Principele Radu trimit cele mai profunde sentimente de compasiune doamnei Micaela Caracaș și fiilor marelui dispărut!” – se spune în mesajul transmis de Familia Regală a României la moartea actorului Ion Caramitru.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult