Fratele mai mic al Prințesei de Wales, James, a împărtășit un mesaj emoționant de sprijin pentru sora sa, după aflarea veștii că a fost diagnosticată cu o boală incurabilă.
Prințesa de Wales, în vârstă de 42 de ani, a anunțat, vineri, ca are cancer și că face tratamentul necesar. Într-o declarație video, prințesa Kate a mărturisit că afecțiunea sa a fost descoperită după ce a suferit o operație abdominală majoră, în luna ianuarie. După săptămâni de speculaţii cu privire la starea ei de sănătate, Kate Middleton a mărturisit că ea şi soţul ei, prinţul William, au avut nevoie de timp pentru a explica familiei cumpăna prin care trec, în special celor trei copii ai săi.
La rândul său, fratele prințesei, în vârstă de 36 de ani, îi este alături în aceste momente dificile. James a postat pe Instagram o fotografie din copilărie cu sora lui, în timp ce se aflau într-o excursie și a transmis un mesaj emoționant: ,,De-a lungul anilor, am urcat mulți munți împreună. În familie, îl vom urca și pe acesta împreună cu tine.”.
James și Kate au o legătură foarte puternică, iar Prințesa de Wales și-a susținut fratele atunci când acesta s-a confruntat cu depresia. Într-un interviu acordat publicației Telegraph în 2021, James Middleton a dezvăluit că atât Kate, cât și Pippa Middleton l-au însoțit la ședințele de terapie.
,,Nu neapărat în același timp, dar fie individual și uneori împreună”, a declarat el pentru publicație. „Și asta a fost atât de important pentru că asta le-a ajutat să mă înțeleagă și să vadă cum funcționa mintea mea. Și cred că modul în care terapia m-a ajutat a fost că nu aveam nevoie ca familia mea să spună: „Ce putem face?”. Singurul lucru pe care îl puteau face era să vină la unele dintre ședințele de terapie pentru a începe să înțeleagă.”, a declarat frateșe prințesei Kate.