Simona Gherghe i-a făcut un micuț cadoul fiului ei, Vlad Ioan. Micuțul a împlinit cinci luni de viață, iar vedeta a postat pe pagina de socializare o poză în care-l ține în brațe pe Vlăduț.
Și, în dreptul fotografiei, a inserat textul: ”Cinci ani de Vlăduc!” Postarea a fost făcută pe 9 octombrie, fix la cinci luni de când Simona l-a adus pe lume pe cel de-al doilea copil al ei. (CITEȘTE ȘI: CUTREMURĂTOR! ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE SIMONA GHERGHE ȘI-A DAT DEMISIA DE LA ANTENA 1?!)
Imediat, comentariile au curs gârlă. ”La multi ani sanatosi si fericiti”, ” Multi ani minunati”, ” Sa fiti sanatosi! Multe înainte! Va pup!”, ” la multi ani!! să fie sănătos, iar tu cu mult somn ca să crească el mare!”, sunt câteva dintre ele.
Fosta prezentatoare TV a dezvăluit cum este viața ei acum, dar și detalii neștiute despre botezul micuțului Vlad.
“Viața cu doi copii foarte mici nu e simplă deloc. Adică nicio zi nu seamănă cu alta! Au și ei, ca și noi, momente mai bune, altele mai cu oboseală, noi, părinții, la fel. Practic, nu am timp să mă plictisesc. Acum sunt mai liniștită, pentru că lucrurile s-au mai așezat, acasă, dar, dacă m-ai fi întrebat în urmă cu aproape trei luni cum îmi e, probabil că aș fi plâns vreo jumătate de oră și abia apoi ți-aș fi putut răspunde…”, a declarat Simona Gherghe pentru viva.ro
Cât despre botez, petrecerea va fi una restrânsă, în familie și discretă așa cum ne-a obișnuit Simona Gherghe. (NU RATA: SIMONA GHERGHE A ALES NAȘII BĂIEȚELULUI SĂU. FOSTA PREZENTATOARE DE LA ACCES DIRECT DE LA ANTENA 1 A FĂCUT PRIMELE DECLARAȚII DESPRE BOTEZ)
“Nașul lui Vlad este cel mai bun prieten al lui Răzvan și partenerul lui de afaceri. Cât despre botez, încă nu ne-am apucat de organizare. Probabil că nici de data asta nu va fi o petrecere mare”, a mai spus fosta prezentatoare TV.
Vedeta a declarat că nu se grăbește să revină la muncă, ba chiar își dorește să petreacă mai mult timp alături de Vlad și Ana. Desigur, a precizat, ca și în cazul celeilalte mici pauze, că îi e dor de meseria ei și de direct, dar momentan este mai liniștită așa, chiar reconfigurându-și prioritățile în viață. (VEZI AICI: SIMONA GHERGHE RECUNOAȘTE, ÎN SFÂRȘIT, DE CE A PLECAT DE LA ACCES DIRECT: ”ÎN ULTIMII ANI AM TOT AVUT OFERTE…”)
„E o adrenalină pe care ţi-o dă direct. Nu ştiu când se va întâmpla (n.r. să se întoarcă la TV). Mi-e bine aşa cum sunt acum, cu cei mici acasă. Cred că nu mai am foarte multe de demonstrat. Am relaxarea asta pentru că tocmai, am atâţia ani de televiziune în spate. Nu au fost ani uşor. Nu mi s-a oferit nimic peste noapte. Am avut vreo doi ani fără weekenduri pentru că nu ştiam să spun «NU». Atunci pasiunea de jurnalism era atât de mare încât dacă îmi spuneau să muncesc gratis, aş fi venit şi aş fi muncit gratis. (…) Nu ştiu când mă întorc. Crezi că dacă nu îmi sună telefonul nu o să mai încep? Nu mă pune pe gânduri. Sunt mai relaxată. Cred că mi-am reaşezat priorităţile în viaţă şi m-au schimbat foarte mult copiii. Îmi reconfigurez viaţa un pic altfel”, a povestit Simona Gherghe.