Mesajul emoţionant al lui Mihai Morar, la funerariile Regelui Mihai l: ”În ziua în care rămâi fără bunici, îţi dai seama că…”

De: Cancan
Publicat: 17/12/2017 | 08:48

Majestatea Sa a fost îngropată sâmbătă, la Curtea de Argeş. Iar drumul până acolo, cu trenul Regal, de la Bucureşti, a arătat cât de iubit a fost Regele Mihai l de oameni. În fiecare gară, chiar şi unde trenul nu a oprit, s-au adunat mii de oameni, cu steaguri ale României şi cu flori şi i-au adus un ultim omagiu Regelui.

Mihai Morar s-a aflat, în sentiment, printre cele câteva sute de mii de oameni care l-au plâns pe fostul Rege Mihai l.

”Astăzi am trăit cea mai frumoasă zi a României din viaţa mea. Ne-am simţit un neam. Azi am fost un popor, nu o populaţie. Va fi greu să o repetăm, dar e datoria noastră.

Miraculos e că tristeţea ne-a adus împreună. Tristeţea acelui moment când te desparţi de ultimul bunic. Un bunic pe la care nepoţii nici n-au trecut prea des, nici nu au avut răbdare să îi asculte poveştile, iar când îi ţinea în poală, ei se grăbeau să se întoarcă înapoi la joacă. Dar, ştii cum sunt bunicii, ei te iubesc necondiţionat. Dar, ştii cum sunt nepoţii, realizează ce înseamnă dragostea bunicilor abia atunci când ei nu mai sunt pe Pământ.

Şi mai e ceva. În ziua în care rămâi fără bunici, îţi dai seama că nu mai eşti copil. Că te-ai făcut mare.

România, de azi trebuie să fii Mare! Să fii iarăşi ce-ai fost şi mai mult decât atât.

Mulţumim, Majestate!”, este mesajul pe care Mihai Morar l-a scris în dreptul fotografiei pe Instagram.