Mesajul emoționant al fiicei unei asistente care îl îngrijește pe Mihai de la 3 Sud Est. În ce stare se află, de fapt, artistul
Mihai Budeanu se află în continuare la secția ATI a Spitalului Municipal Medgidia și luptă cu toate puterile împotriva infecției virusului SARS-CoV-2. Fiica unei asistente care îl îngrijește pe cântărețul de la 3 Sud Est a publicat un mesaj emoționant despre acesta. Iar Viorel Șipoș a subliniat într-un interviu oferit în urmă cu câteva ore că tratamentul cu plasmă i-a salvat viața colegului său de trupă.
Mesajul emoționant al fiicei unei asistente care îl îngrijește pe Mihai de la 3 Sud Est
În vârstă de 44 de ani, Mihai Budeanu a primit tratamentul cu plasmă de la donatori vindecaţi de noul coronavirus. În prezent, el își continuă războiul împotriva virusului invizibil pe un pat din secția ATI a spitalului din Medgidia. În urmă cu o zi, fiica uneia dintre asistentele care se ocupă de celebrul artist a lăsat un comentariu emoționant la postarea colegilor lui de pe pagina oficială a trupei 3 Sud Est.
“Știu că mama a avut grijă de colejul vostru și încă are. Sănătate multă și recuperare rapidă”, a scris Lorena Neculai, după cum puteți vedea în imaginea din stânga colajului de mai jos. Unii dintre apropiații cântărețului și fanii acestuia au felicitat-o pe mama tinerei, dar și pe toate cadrele medicale din România, aflate în linia întâi în pandemia de COVID-19.
Nu rata: Mesajul transmis de colegii de trupă, după ce Mihai Budeanu a fost diagnosticat cu noul coronavirus
Viorel Șipoș: “I s-a administrat la timp (n.r.: plasma)”
“Este mai bine Mihai. Medicii i-au băgat plasmă, pentru că a fost destul de grav. Avea nevoie de acest tratament. I s-a administrat la timp. Suntem îngrijorați cu toții. Sperăm ca totul să mergă bine pentru el”, a declarat Viorel Șipoș pentru playtech.ro.
Când a fost diagnosticat cu noul coronavirus, Mihai Budeanu a fost internat la Spitalul Municipal Mangalia (spital suport COVID). Iar în cursul zilei de joi, 19 noiembrie 2020, cântărețul a fost transferat la Spitalul Municipal Medgidia.