Tragedia ce i s-a întâmplat elevului Andrei Ungureanu nu va fi uitat uşor de nimeni, cu atât mai mult de mama lui, cea care va fi distrusă pe viaţă de groaznicul accident al copilului său.
Copilul a fost înjunghiat mortal, în plină stradă, în cartierul Ferentari din Capitală, la finalul lunii septembrie a anului trecut.
Din informaţiile furnizate de poliţie se pare ca un drogat, cu un ochi de sticlă, l-a atacat pe amicul lui Andrei, Cristi, iar când a vrut să-l mai lovească o dată, acesta a intervenit.
Din păcate, cuţitul agresorului l-a atins direct în inimă, iar adolescentul a murit.
Astăzi, pe pagina memorială a lui Andrei, mama acestuia, Steluţa, a scris un mesaj extrem de emoţionant.
„Iubitul meu băieţel, te iubeşte mămica ta foarte mult şi ştii cât sunt de luptătoare şi tare…pentru tine sunt aşa şi pentru surioara ta. Încerc să nu plâng, dar nu mai pot de dorul tău.
Mi se rupe inima de dorul tău, dar mă liniştesc cu gândul că eşti lângă Dumnezeu şi eşti bine. Dacă nu a vrut nimeni să mă ajute cu adevărul despre ce ţi s-a întâmplat în seara de 29 septembrie, între orele 3, sâmbătă, o să mă ajute Dumnezeu.
Dumnezeu a vrut să vadă dacă există cineva cu suflet care să mă ajute în aflarea adevărului despre tine, îngeraşul meu. Dar se va afla, ştiu, timpul le va rezolva. Să fii om este lucru mare, să recunoşti sau să spui adevărul, se zice că eşti pe jumătate iertat.
Dar să minţi, să ascunzi adevărul, mai are iertare? Tu ce zici băiatul meu? Noi o să fim bine, o să fac tot ce mi-ai zis tu, mereu.
Te iubeşte mami şi surioara ta, bunicii tăi, tatăl tău, unchii tăi şi toţi verii şi prietenii tăi care doar noi ştim care sunt. Stai liniştit unde eşti, îngeraşul meu, o să fim bine, cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Ana Tepsanu