O nouă probă zdrobitoare la adresa părintelui Pomohaci a apărut în spaţiul public. Un mesaj audio a fost dat publicităţii de Ionuţ, unul din cei doi tineri care susţin că au fost „corupţi” de părintele Cristian Pomohaci.
Între mesajele scrise schimbate între Ionuţ şi posesorul contul ”gersaunu”, care se presupune că ar aparţine lui Cristian Pomohaci, despre care am scris AICI, au fost inserate şi note audio. Ionuţ susţine că acestea ar fi fost făcute de părintele Cristian Pomohaci, care se afla în maşină şi nu putea să scrie, aşa că a înregistrat un mesaj vocal şi l-a postat pe facebook, primit imediat de către Ionuţ şi difuzat, joi, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1. ”Zi-mi ce-ţi place asta te tot întreb” i-ar fi spus părintele Pomohaci. Cel mai probabil, anchetatorii vor face o expertiză informatică şi audio pentru a se stabili dacă mesajele şi vocea îi aparţin lui Cristian Pomohaci, aşa cum a cerut oficial, în platou, avocatul părintelui, Daniel Ionaşcu.
Anterior, de pe acelaşi cont ”gersaunu” a fost înregistrat, cel mai probabil din greşeală, un alt mesaj care nu pare să fie adresat însă lui Ionuţ:”Stai în maşină unde e sutana”.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a criticat dur faptele părintelui Pomohaci, considerând că probele aduse împotriva lui, în media, sunt zdrobitoare.
”Nu mă îndoiesc că părintele Pomohaci încearcă să se salveze din această situaţie şi are dreptul la apărare deşi dovezile apărute în presă probează fără drept de apel foarte probabila sa vinovăţie. Nu ştiu să fi depus aceste probe, mi se pare că e foarte greu să găseşti probe contrare în faţa unor evidenţe.. gestul cel mai firesc care ar trebui să-l facă ar fi de autosuspendare. El este suspendat acum, nu poate sluji dar asta nu l-a împiedicat să-şi exercite adevărata sa vocaţie, de cântăreţ de muzică populară, este mai cunoscut în această ipostază decât cea de cleric.(…) Patriarhia nu a înregistrat nici un fel de minune săvârşită de Pomohaci. Biserica Ortodoxă nu protejează minunismul. El nu a făcut minuni, pentru că minuni înseamnă altceva decât gesturile mai mult sau mai puţin extravagante făcute de acesta, slujbele lui conţineau şi asemenea gesturi extravagante. Minunile sunt săvârşite de Dumnezeu prin anumiţi sfinţi. Există exorcisme, slujbe foarte riguros concepute, oficiate şi nu de oricine şi doar cu aprobarea episcopului, din câte ştiu eu nu a avut aprobare, nu se fac săptămânal, vinerea e o slujbă de maslu, pseudoexorcismele făcute de Pomohaci sunt lovite de nulitate, ţin de şarlatanie. Răspunsul meu este ferm, Biserica, creştinismul nu acceptă homosexualitatea, pentru că nu acceptă lucrurile împotriva firii create de Dumnezeu, se numeşte sodomie.”