Mesajele liderilor PSD după ce Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste la nivelul Europei Centrale și de Est
Deputatul PSD Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a trasmis, sâmbătă, că Partidul Social Democrat demonstrează că este un partid care contează din ce în ce mai mult în plan extern, după ce liderul formaţiunii, Marcel Ciolacu, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste.
„Îl felicit pe preşedintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al Internaţionalei Socialiste, dar şi pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru obţinerea funcţiei de vicepreşedinte pe Europa Centrală şi de Est”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Muncii.
Marius Budăi a adăugat că „PSD demonstrează, astfel, că este un partid care contează din ce în ce mai mult în plan extern”, informează Gândul.
Marcel Ciolacu: „O nouă recunoaștere internațională”
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste, el mulţumindu-i premierului spaniol Pedro Sanchez pentru încredere.
„Stânga românească şi PSD au primit o nouă recunoaştere internaţională”, a transmis Marcel Ciolacu.
„Îi mulțumesc premierului spaniol Pedro Sanchez pentru încrederea pe care mi-a acordat-o pentru a fi alături de domnia sa în următorul mandat pe care îl va avea ca președinte al Internaționalei Socialiste. Acest post de vicepreședinte la nivelul Europei Centrale și de Est mă onorează și se datorează eforturilor făcute de PSD, de toți colegii mei, în ultimii ani, în interiorul familiei noastre politice social-democrate”, a transmis liderul PSD.
Sorin Grindeanu: „Un vot de încredere”
În același timp, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că desemnarea sa reprezintă „un vot de încredere pentru politicile publice şi eforturile continue ale echipei PSD”.
„PSD a obținut astăzi recunoașterea de cel mai puternic partid de stânga din România! Îl felicit pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru alegerea sa ca vicepreședinte al Internaționalei Socialiste! Desemnarea sa reprezintă un vot de încredere pentru politicile publice și eforturile continue ale echipei PSD!”, a scris Sorin Grindeanu.