Mesajele de Paște ale militarilor români din Afganistan: ”Se află zilnic în sufletul meu!”

Publicat: 08/04/2018 | 11:23

Militarii români aflaţi în misiune în Kandahar, Afganistan, au transmis mesaje de Sfintele Paşti familiilor  din ţară, dar şi românilor. Mesajele de Paște ale militarilor.

„Cu ocazia sărbătorilor de Paşte aş dori să-i urez, în primul rând, soţiei mele, copiilor şi fraţilor mei, şi tuturor celor dragi un Paşte fericit”, transmite plutonier David Grigore.

„Transmit tuturor românilor, şi în special famliei mele, mai multă linişte, mai multă aşezare şi mai multă armonie în familie. Chiar dacă de data asta nu sunt alături de ei, sunt alături cu inima şi cu sufletul”, este mesajul căpitanului Silviu Huideş.

„Vreau să transmit familiei mele că se află în sufletul meu în fiecare zi. Vreau să transmit totodată tuturor un Paşte fericit şi Hristos a înviat”, spune locotenent Adrian Constantin, potrivit mediafax.ro.

Militarii români au participat la slujba de Înviere, oficiată de un preot militar.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult