În fiecare an, pe 23 aprilie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Peste 900.000 de români care poartă numele de Gheorghe, Gheorghiță, George sau Georgeta și alte nume derivate își serbează ziua numelui în această dată.
Iată mai jos câteva mesaje cu urări şi felicitări de Sf. Gheorghe ce pot fi trimise celor dragi ce-şi serbează ziua onomastică:
„Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii şi multă sănătate. La mulţi ani, de Sfântul Gheorghe!
La mulţi ani şi fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!
„Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie.”
„Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, Gheorghe!”
„Îţi urez “La mulţi ani” pentru că porţi acest nume, şi fie ca Sfântul Gheorghe, pe care îl reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi numai bucurii şi linişte interioară”
”La Mulţi Ani, Gheorghe, şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!
”Cu ocazia zilei Sfântului tău, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!
”La mulţi ani şi fie ca Sfântul Gheorghe să te călăuzească mereu!
”Felicitări cu ocazia acestei zile, îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani, George!”
”De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire, sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani!
”Fie ca această zi să-şi deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Gheorghe al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La Mulţi Ani!”
”Să fii mereu tânăr şi cu acelaşi spirit vesel. Viaţa să-ţi ofere clipe minunate şi bucurii nemaiîntâlnite. La mulţi ani fericiţi, Gheorghe!”
”Fie ca Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la tine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani, Gheorghe!”
”Zâmbeşte şi s-aveţi parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile, iar întreaga zi să vă fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de lumină şi sănătate. La munţi ani”
”Fie ca începând cu această zi toate necazurile să te ocolească, dragostea la tine în suflet să poposească fără să mai plece, să ai doar zile însorite şi pline de bucurie. La muţi ani”