Cu ocazia zilei Naționale a României, Ambasada Rusiei a transmnis un mesaj pentru poporul român, prin intermediul rețelelor de socializare. Ce ne urează rușii de 1 decembrie.
Pe data de 1 decembrie este sărbătorită ziua Națională a României, iar prin intermediul Ambasadei Rusiei din București, românii au primit un mesaj din partea Rusiei. Deși România se află pe lista țărilor considerate ”neprietenoase” de către Vladimir Putin, de 1 decembrie 2022, românii au avut parte de o surpriză.
„Personalul Ambasadei Federației Ruse îi felicită pe cetățenii României de Ziua Națională! LA MULȚI ANI!”, a transmis Ambasada Rusiei.
Mesajul Ambasadei Rusiei a fost destul de neașteptat, însă nu a fost singurul. Urările au venit și de peste ocean, din partea secretarului de stat american Anthony J. Blinken.
„În numele Statelor Unite ale Americii, felicit poporul român la sărbătorirea Zilei Marii Uniri şi comemorarea unirii ţării dumneavoastră în urmă cu peste 100 de ani. (..) Le doresc românilor o zi naţională foarte fericită şi aştept cu interes să facem parteneriatul nostru şi mai puternic în anul care urmează”, a transmis secretarul de stat Anthony J. Blinken într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA.
Urări de bine au venit și din partea vecinilor ucraineni.
„La mulți ani, România”, a transmis și Ambasada Ucrainei la București.