Mesaj important din partea lui Klaus Iohannis: „Pentru a construi împreună România prosperă…”
Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin care le transmite cetățenilor din țară și peste hotare.
Șeful statului spune, concret, că „este nevoie de toţi românii, de
„Ultima duminică a lunii mai ne oferă prilejul de a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi dedicată celor aflaţi dincolo de hotare, dar rămaşi aproape de ţara natală, în gând şi în suflet. Fiecare român, acolo unde se află, este un ambasador al tradiţiilor, culturii şi obiceiurilor noastre, al creativităţii şi al spiritului românesc.
Ultimele luni au pus o lume întreagă la grea încercare, dar oriunde s-au aflat, cei mai mulţi dintre români s-au comportat în mod exemplar. Responsabilitatea fiecăruia şi solidaritatea tuturor ne-au ajutat pe toţi să trecem mai uşor prin această pandemie”, spune şeful statului.
Președintele le mulțumește cetățenitor
Mai mult, Klaus Iohannis le mulţumeşte românilor din afara ţării pentru că au înţeles apelurile autorităţilor române în această perioadă a pandemiei.
De asemenea, preşedintele Iohannis arată că prin măsurile din programul de reconstrucţie economică de după pandemie va putea fi valorificat potenţialul reprezentat de românii plecaţi în străinătate care se reîntorc în ţară.
„Am traversat momente dificile şi vă mulţumesc pentru că aţi înţeles apelurile autorităţilor române. Mulţi dintre dumneavoastră v-aţi întors acasă cu un bagaj important de cunoştinţe şi experienţe dobândite în străinătate, pe care sunteţi gata să le puneţi în slujba României.
Prin măsurile şi politicile publice cuprinse în programul de reconstrucţie economică, acest capital preţios pe care îl reprezentaţi fiecare dintre dumneavoastră va putea să fie valorificat pentru dezvoltarea ţării noastre. Este nevoie de toţi românii, de , subliniază Klaus Iohannis în mesajul său.