„Mergem la piscina, in timp ce vulcanul erupe!”

De: Cancan
Publicat: 19/04/2010 | 00:00
RELAXATA. Lorena traieste linistita in Islanda, departe de isteria din Europa

Lorena este studenta si locuieste de doi ani in Akureyri, in nordul Islandei, unde mai stau 20 de romani. „De eruptie am aflat de la sotul meu joi, a doua zi dimineata, nu m-am speriat foarte tare, pentru ca tocmai se stinsese un alt vulcan, cu doua zile in urma… eram curioasa sa vad spectacolul naturii”, a povestit Lorena. Oamenii au aflat de eruptie de la TV, pentru ca nu s-au simtit cutremure, Akureyri se afla la aproximativ 500 de km de vulcan, iar cenusa a fost purtata de vant in sud, a mai aratat Lorena. „Am vazut doar imagini cu cei evacuati, cam 800, am inteles. Nu este panica in Islanda, decat panica creata in aeroporturi de anumiti pasageri nerabdatori sa plece. Aici e senin, soare, lumea calma, relaxata. Oamenii ies, merg la cinema, piscina… sunt obisnuiti cu astfel de fenomene. In aeroporturi cred ca e marea lovitura si sunt cele mai mari pierderi si mai mult este afectata Europa”, a explicat Lorena.