Vedeta si-a dezvoltat o adevarata pasiune pentru ghicitul in carti sau cafea. De cate ori vreo prietena de-a sa gaseste o ghicitoare noua, convoaca gasca si se distreaza pe seama prezicerilor. Cu toate acestea, Oana sustine ca majoritatea s-au adeverit. Sotia lui Pepe a ajuns sa creada prezicerile unor ghicitoare care fie ii descifreaza semnele din zatul de cafea, fie ii citesc in cartile de tarot. Vedeta a fost atrasa in cercul celor care au curiozitati asupra viitorului de catre prietenele sale, care au invitat-o, in repetate randuri, la intalnirile lor cu prezicatoarele, si a intrat in circuit. „Daca una dintre noi gaseste o ghicitoare noua, ne sunam si ne intalnim cu femeia sa aflam ce ne mai rezerva viitorul. Si, in ceea ce ma priveste, multe dintre cele spuse la intalnirile astea s-au adeverit”, ne-a declarat Oana. Prima prezicere i-a fost facuta cu ani in urma. Inca de atunci, bruneta a stiut ca-l va intalni pe Pepe si ca impreuna vor intemeia o familie. „Mi s-a spus foarte clar ca eu si Pepe suntem pe soarta”, ne-a marturisit Oana, folosind un limbaj specific ghicitoarelor. „Mi s-a spus ca va intra in viata mea, ca suntem facuti unul pentru altul”. Anii au trecut si cei doi s-au casatorit. Acum, altele sunt prioritatile. „Majoritatea celor pe care i-am intrebat de viitor mi-au prezis ca anul viitor voi deveni mamica. Eu si Pepe vom avea un baiat. Un singur copil. Iar asta ma face foarte fericita”, povesteste Oana, convinsa ca toate acestea se vor intampla. Dar a fost si avertizata: „Cu totii m-au atentionat ca sunt prea concentrata pe cariera si conflicte si, de multe ori, uit ca am un sot care ma asteapta acasa. Trebuie sa am grija de el”, a mai adaugat vedeta.
Daca pana acum s-a limitat la a consulta ghicitoare in cafea si carti, mai mult pentru amuzament, recent, Oana a trecut la clarvazatori. Inainte de a primi o sedinta de previziuni in direct la OTV, Oana l-a intalnit pe clarvazatorul Iliuta in casa unei amice. „Mi-a spus multe si toate au fost confirmate de ceilalti clarvazatori in studioul lui Dan Diaconescu”, sustine vedeta. Printre acestea, una se refera la cariera. Se pare ca, in noiembrie, Oana Zavoranu va semna contracte pentru o emisiune si un serial cu una dintre televizunile la care a mai lucrat. Sa fie Acasa TV? (S.I.)