Meniul de la Gala Premiilor Oscar 2023 stârnește noi controverse. Ce vor mânca vedetele pe 12 martie 2023
Gala Premiilor Oscar este unul dintre cele mai așteptate evenimente din această primăvară. Cu două săptămâni înainte de răsplătirea celor mai cunoscuți actori au ieșit la iveală detalii despre meniul care va fi servit la petrecerea de după. Iată ce vor mânca toți invitații pe data de 12 martie 2023.
Lumea Hollywood-ului așteaptă cu nerăbdare decernarea premiilor Oscar din acest an. Pe lângă vedetele de calitate care vor fi prezente la acest eveniment grandios își vor face apariția și unele dintre cele mai bune preparate inspirate din cultura Marii Britanii, de această dată. Cheful bucătar care se va ocupa ca totul să fie de-a dreptul fantastic este nimeni altul decât celebrul Elliot Grover.
Care este meniul pentru Gala Premiilor Oscar din 2023
Momentul în care trofeele sunt înmânate vedetelor este unul cu adevărat special pentru mulți, dar asta nu înseamnă că petrecerea se termină acolo, ba din contră, abia începe. Bucătarul responsabil pentru preparatele culinare face tot posibilul pentru a-i uimi pe invitați cu delicatesele sale.
Invitații de la Gala Premiilor Oscar 2023 vor avea ocazia să deguste inițial un preparat numit „fish and chips”, care va fi servit în miniconuri din bambus. Acestea vor conține piure de mazăre, cartofi prăjiți și gujon de pui.
La felul principal vedetele se vor bucura de o plăcintă de pui cu trufe negre și foietaj din. Piesa de rezistență va fi desertul care se numește „trifle”. Acesta are la bază un pandișpan fin și pufos, peste care este adăugat jeleu de căpșuni, cremă de vanilie, frișcă și cireșe. Fiind un meniu atât de simplu, mulți s-au arătat a fi destul de sceptici, susținând că este mult prea „ieftin”. Totusi, cheful bucătar susține că s-a inspirat din preparate ieftine ale clasei muncitorești britanice, dar a folosit ingrediente rafinate.
„Wolfgang a vrut un meniu care să reprezinte Marea Britanie și eu doar încerc să pun restaurantul meu din Londra pe hartă și să-mi dezvălui personalitatea… Începem cu fish and chips și continuăm cu o plăcintă cu pui. Desertul va fi un trifle clasic“, a precizat chef Elliott Grover