De mai bine de o luna, membrii trupei Haiducii se afla in scandal cu cel care le-a fost impresar pana de curand. Desi certurile pareau sa se stinga, Marian, Catalin si Cristi au inceput sa primeasca amenintari telefonice cu moartea.
Au colaborat timp de un deceniu, insa, in urma unor neintelegeri, au decis sa nu mai lucreze impreuna. Desi cei trei membri ai trupei Haiducii si-au dorit sa ramana in relatii amiabile cu fostul lor impresar, acest lucru pare imposibil.
Artistii sunt facuti foc si para dupa ce au observat ca trei baieti urca pe scena cu acelasi nume, canta aceleasi melodii, ba mai mult, folosesc chiar si vocile lor de pe negativ. Suparati, Marian, Catalin si Cristi au decis sa isi faca dreptate prin intermediul instantei, nu inainte de a-i cere impresarului explicatii publice.
Dupa ce si-au aruncat acuze grave, lucrurile pareau sa se calmeze intre membrii trupei Haiducii si cel care le-a fost manager. Surpriza, insa. De mai bine de o saptamana, ei primesc aproape in fiecare zi mesaje de amenintare:„Suntem apelati cu numar ascuns, iar la celalalt capat al firului este un barbat, care ne spune sa ne potolim, pentru ca altfel nu va fi bine pentru noi. Apoi ne avertiseaza sa ne uitam bine in jurul nostru atunci cand iesim pe strada, a declarat Cristi.
Initial, baietii au luat aceste telefoane in gluma si s-au amuzat pe seama lor. Acum insa, pentru ca ele nu inceteaza, cantaretii vor sa mearga la politie: „Astea sunt forme de intimidare. Noua nu ne este frica, suntem barbati in toata firea si stim sa ne aparam. Insa, ceea ce se intampla nu este normal. Tocmai de aceea, vrem sa mergem la politie si sa depunem o plangere. Nu stim exact cine este in spatele acestor apeluri, insa, vom afla cu siguranta. Singurii care ne doresc raul sunt fostul nostru impresar si baietii care folosesc acum vocile si numele nostru, construit in 15 ani de munca, numai noi stim cum”, ne-a marturisit Catalin. Insa, cele intamplate nu i-a facut pe membrii trupei Haiducii sa dea inapoi. Ba mai mult, ei vor merge pana in panzele albe pentru a-si face dreptate:”Fostul nostru impresar a inceput sa inventeze chestii personale despre noi.Ne-am facut sa ploua si l-am lasat in pace, desi puteam sa spunem si noi public lucruri despre el, avem ce. Insa, nu este deloc barbatesc sa apelezi la asa ceva. Asta denota frustrare, neputinta. Noi i-am reprosat numai aspecte profesionale si i-am cerut sa ne intelegem decent, ca doar oameni suntem. I-am trimis notificari prin care i-am cerut sa inceteze sa se mai foloseasca de numele nostru si sa ne respecte drepturile. I-am trimis notificari peste notificari, toate in conformitate cu legea. Le-a ignorat, desi stie foarte bine ca avem dreptate. Ii transmitem ca il vom tara in tribunal si ca nu il ajuta cu nimic faptul ca face tot posibilul sa ne inchida conturile de socializare. Ceea ce face se numeste deja hartuire”, ne-a spus Marian Niculae.
Pregatesc surprize pentru fani!
Chiar daca nu mai colaboreaza cu fostul impresar, membrii trupei Haiduciivor continua sa isi incante fanii si pregatesc deja noi surprize:„Nu pierdem vremea, am intrat in studio. Pregatim si o colaborare cu o voce feminina de exceptie. Ne vom continua activitatea la fel ca si pana acum. Am facut o sedinta foto, avem deja o noua echipa in spate”, ne-a mai spus Marian.