Mel Gibson nu mai iese la liman din scandalul cu fost iubita, Oksana Grigorieva, care il tot plimba prin tribunale.
In cadrul ultimei infatisari, avocatii Oksanei au mers in instanta si au cerut unui judecator sa-l oblige prin lege pe actor sa le plateasca serviciile prestate prin tribunal pentru fosta partenera a starului.
Avocatii rusoaicei, Daniel Horowitz, Marty Garbus si Ron Litz, au cerut pentru munca depusa din septembrie 2010 pana in prezent suma de 1, 2 milioane de dolari.
O alta firma de avocatura, Manley Freid, cere 250.000 de dolari.
Actorul a primit deja o citatie pentru a plati firmei suma de 500.000 de dolari.
Pe langa toti acestia, si avocatul Alan Shifman a cerut pentru o luna de munca 163.000 de dolari, in timp ce alte firme de avocatura au cerut alte cateva sute de mii de dolari.
Judecatorul nu a luat pana acum nicio decizie cu privire la aceasta problema, pentru care Mel Gibson ar trebui sa plateasca in total, 2.113.000 de dolari.