Meghan Markle îl sfidează pe prințul Harry grav! Ce a rugat-o el, dar ei aparent nu i-a păsat
Meghan Markle, soția prințului Harry, este un personaj controversat, mai ales că actrița nu este de origine nobilă, ceea ce a provocat nemulțumiri, atât în interiorul Casei Regale, cât și în rândul publicului. Iar faptul că nu e obișnuită cu rigorile regale a făcut-o pe Meghan să comită unele gafe de-a lungul timpului.
Se pare că, înainte ca logodna dintre ea și prinț să devină publică, Meghan Markle a „dat-o în bară” în timpul unui interviu acordat jurnalistului Sam Kashner pentru Vanity Fair. Deși prințul o rugase pe actriță să nu atingă unele subiecte în discuțiile sale cu reprezentanții presei, pe Meghan ar fi luat-o gura pe dinainte și a dat mai multe detalii decât ar fi trebuit, arată okmagazine.ro.
„Kashner a ajuns la casa lui Meghan informat fiind că invitata sa primise instrucțiuni stricte atât de la prințul Harry, cât și de la Keleigh Thomas Morgan [un publicist de la firma de relații publice Sunshine Sachs]”, a scris Tom Bower în cartea sa, Revenge: Meghan, Harry and the War between Windsor (Răzbunarea: Meghan, Harry și războiul din familia Windsor).
„Știind că, anterior, prințesei Diana și ducesei Sarah Ferguson le-au fost distruse reputațiile în interviuri, Harry i-a cerut în mod explicit lui Meghan să nu comenteze subiectele sensibile cum ar fi Donald Trump, probleme de rasă, relația lor și, mai ales, persoana lui, prințul. El era un subiect ce trebuia evitat”, explică autorul.
CITEȘTE ȘI: ȚARA ÎN CARE MEGHAN MARKLE ȘI PRINȚUL HARRY VOR SĂ SE MUTE. DE CE VOR SĂ FUGĂ DIN AMERICA?!
Cum l-a sfidat Meghan Markle pe soțul său, prințul Harry
Se pare că, deși prințul i-a cerut explicit lui Meghan să nu intre în prea multe detalii despre relația dintre cei doi, aceasta din urmă nu a ținut cont și a „dat din casă” mai mult decât ar fi trebuit. De aceea, interviul a fost publicat cu titlul „E înnebunită după Harry”, iar acest lucru l-ar fi deranjat teribil pe prinț.
„La doar câteva ore de la apariția revistei, Meghan i-a sunat pe Ken Sunshine [fondatorul Sunshine Sachs Consultants] și pe Keleigh Thomas Morgan. Era isterică și descria furia de la Palat în urma apariției copertei. Sunshine Sachs a spus că Meghan trebuia să se asigure că ale sale comentarii despre Harry fuseseră eliminate.
De ce nu s-a pus accentul pe filantropia și activismul ei? Ken Sunshine se temea că Meghan își va concedia agenția. Nedumerit de ce Palatul Buckingham era furibund, el l-a sunat pe editorul revistei pentru a livra ceea ce el și-a imaginat a fi amenințarea supremă: «Va trebui să te ocupi de asta»”.
În acea perioadă, însă, Harry prefera să fie cât se poate de rezervat, așa că lucrurile au rămas așa. Câțiva ani după, el nu a mai menajat pe nimeni în cartea sa, „Rezervă”, arată sursa citată.