Meghan Markle a născut! Ce sex are bebelușul
Ducesa de Sussex a născut, luni, primul ei copil și al prințului Harry și, totodată, al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii. Informația a fost făcută publică pe contul ducilor de Sussex de pe rețeaua de socializare online Instagram.
Meghan Markle a născut un băiețel cu o greutate de 3,26 kilograme. „Ducesa Meghan și copilul sunt sănătoși și se simt bine. Cuplul mulțumește publicului pentru entuziasmul împărtășit și pentru sprijinul arătat de-a lungul acestei perioade din viețile lor. Mai multe detalii vor fi oferite în zilele următoare„, potrivit aceluiași mesaj.
Cu doar o jumătate de oră înainte, BBC informa că ducesa Meghan de Sussex a intrat în travaliu, citând un comunicat al Buckingham Palace, reședința oficială a reginei Elizabeth a II-a. „Ducesa a intrat în travaliu la primele ore ale dimineții. Ducele de Sussex este alături de alteța sa regală. Un anunț va fi făcut în curând„, potrivit comunicatului.
Speculaţiile privind noul bebeluş regal au luat amploare pentru că ducii de Sussex au anunţat că au decis să păstreze discreția privind detaliile legate de naștere. „Ducele și ducesa abia așteaptă să împărtășească vestea emoționantă cu toată lumea, după ce vor avea oportunitatea de a celebra în privat evenimentul ca o nouă familie„, se arăta într-un comunicat emis de palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Marii Britanii, pe 11 aprilie.
Copilul nu va moșteni titlul princiar pe care îl poartă tatăl său
De mai multe săptămâni au apărut speculații şi despre posibilitatea ca ducesa Meghan să nu nască la același spital din Londra ales de cumnata sa, ducesa Catherine de Cambridge, și de mama prințului Harry, regretata prințesă Diana. Unele surse spun că Meghan ar putea naște fie la un spital din Windsor – Frimley Park Hospital din Surrey -, aproape de noua ei locuință, fie acasă, așa cum a făcut regina Elizabeth a II-a în cazul tuturor celor patru copii ai ei.
Copilul ducesei Meghan de Sussex nu va moșteni titlul princiar pe care îl poartă tatăl său. Viitorul bebeluș regal va trebui să se mulțumească cu titlurile moștenite de la părinți, conte de Dumbarton. Însă situaţia se poate schimba dacă regina decide să îi ofere titlu princiar celui de-al optulea strănepot al său.
Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în mai 2018, după o relație de doi ani.