Ieri a fost zi de sărbătoare în familia lui Alex Velea și a Antoniei. Cuplul a sărbătorit ziua de naștere a micuțului Akim, iar în casa lor a fost o mega petrecere. Băiețelul a împlinit 6 ani și așa cum era de așteptat, a avut o zi de naștere extrem de fastuoasă.
Akim a avut alături o mulțime de prieteni de ziua lui. Băiețelul Antoniei și a lui Alex Velea s-a bucurat de baloane, lumânări și un decor de poveste. Însă ceea ce a atras cel mai mult atenția a fost tortul la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Micuțul a avut parte de o surpriză dulce incredibilă din partea părinților. În timp ce alții copii preferă figurinele cu Spider Man sau alte personaje din desene animate, Akim a ales un tort în forma borcanului de Nutella, semn că îi plac foarte mult dulciurile.
VEZI ȘI: CU CE PROBLEME SE CONFRUNTĂ ANTONIA: „NICI MĂCAR CÂND ERAM ÎN LICEU NU AVEAM…”
Artiștii nu au putut să omită mesajele emoționante pentru fiul lor. Cei doi le-au publicat pe conturile de socializare alături de câteva fotografii cu băiețelul lor, Akim. Antonia i-a urat micuțului tot binele din lume, dar și un sincer și călduros „La multi ani!” Nici Alex Velea nu a stat departe de telefon. Cântărețul a scris un mesaj special pentru Akim.
„La multi ani acestui micuț și frumos!”, a scris artista pentru Akim pe contul său de Instagram.
„La multi ani, suflet!”, a transmis Alex Velea pentru fiul său pe aceeași rețea de socializare.
Fanii au fost extrem de uimiți de surprizele pe care soliștii le-au pregătit pentru Akim, dar mai ales tortul de care s-a bucurat micuțul. Ideea lor a fost inedită și suntem convinși că nu a costat deloc puțin, mai ales că nu a fost un desert deloc mic.