Medicul Mihai Lucan, cercetat pentru tentativă de omor!
Cercetările sunt făcute în acelaşi dosar în care Lucan este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
„Cu ocazia efectuării unui transplant renal (…) pentru a-l pune într-o situaţie dificilă pe martorul Suciu Mihai Domnuţiu cu care se afla într-o stare de vădită contradictorialitate, pretextând că doreşte să participe în mod direct la operaţiunea ce presupunea pregătirea grefei renale în pofida faptului că de o mare perioadă de timp nu mai făcuse acest lucru, inculpatul Lucan Mihai a manipulat de o aşa manieră instrumentarul chirurgical practicând o incizie asupra sinusului arterei renale într-o zonă care nu era vizibilă după care l-a pus la dispoziţia membrilor echipei de chirurgi condusă de către martorul Suciu Mihai Domnuţiu, părăsind la scurt timp sediul ICUTR”, se arată în referatul întocmit de procurori.
Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sa sub control judiciar.