Medicul echipei Sahtior Donetk, Artur Gluscenko, a declarat pentru site-ul oficial al clubului ucrainean ca a discutat la Spitalul Universitar de Urgenta cu tehnicianul Mircea Lucescu, iar acesta a trecut rapid peste subiectul sanatatii sale, vorbind despre fotbal.
„Mircea Lucescu ia calmante, dar tot timpul a fost constient. Am discutat. Mister a trecut peste subiectul sanatatii sale si a inceput sa vorbeasca despre fotbal. Doctorii romani ne-au cerut politicos sa nu il deranjam pe pacient cu conversatii lungi”, a spus Gluscenko.
Medicul a precizat ca este multumit de felul in care au reactionat medicii din Romania dupa accidentul suferit de Lucescu. „Pot sa spun ca starea lui Mircea Lucescu este stabila. Doctorii locali au facut tot ce era necesar in astfel de situatii. Am discutat cu seful sectiei in care este internat Mister. Suntem multumiti de actiunile colegilor nostri”, a afirmat el.
Gluscenko a mentionat ca este bine ca este insotit in Romania fundasul Razvan Rat. „Au existat unele probleme organizatorice in Romania, pe care Razvan le-a rezolvat repede”, a explicat medicul.
Artur Gluscenko a mai spus ca va ramane la Bucuresti atata cat va fi necesar, vorbind si despre interesul mare al mass-media pentru situatia lui Lucescu: „La spital este un adevarat asediu al ziaristilor. La intrare si pe etaje sunt agenti de paza, pentru a nu patrunde cineva inauntru. Cand am ajuns acolo practic am trecut printr-un cordon de ziaristi”.