Medicul de la ”Matei Balș” a făcut radiografia coronavirusului în România: ”Atunci ne vom apropia…”

Publicat: 30/03/2020 | 16:10

Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, este de părere că vârful pandemiei de coronavirus în România va avea loc în jurul datei de 1 mai. Medicul a făcut o comparație a celor întâmplate în Italia cu ceea ce urmează la noi.

Nu va fi la fel, după părerea doctorului, dar a atenționat ca va urma o perioadă cu un număr mare de îmbolnăviri.

LUMEA FOTBALULUI ESTE ÎN ŞOC DUPĂ MOARTEA LUI MARTIN TUDOR! CE A APĂRUT PE INTERNET, DUPĂ CE FOSTUL PORTAR A FĂCUT INFARCT

„Nimeni nu poate garanta că un lucru se poate întâmpla într-un fel sau altul. După toate datele pe care le avem și măsurile care sunt luate la noi sunt luate repede și putem observa ușor că noile cazuri care apar sunt persoane aflate deja în monitorizare, e puțin probabil să avem un scenariu cum e în Italia. Însă, urmează o perioadă grea și la noi. Probabil undeva după sărbătorile pascale, probabil spre 1 mai ne vom apropia de vârful epidemiologic. Asta o să însemne un număr mare de îmbolnăviri la nivel de zi. Este foarte greu de spus dacă vor fi poate și o mie de cazuri pe zi.

Sigur că o să mai avem de luptat cu acest fenomen, dar există și semne că la un moment dat o să ajungem să scădem numărul de îmbolnăviri.

Acum e 2 la sută, mai târziu poate o să vorbim de 3 la sută – din 100 de îmbolnăviri 2 sau 3 vor duce la deces. Poate că din 100 – 10 vor însemna forme severe. Dacă facem un calcul și ne gândim că vor fi 1.000 de cazuri pe zi înseamnă că vom putea avea 50 – 100 de cazuri severe care trebuie monitorizate în terapie. Important este ca oamenii să respecte apelurile autorităților și să rămână în case. Doar așa îi pot ajuta pe medici”, a declarat Adrian Marinescu, la psnews.ro.

Specialiștii au cuvântul: cum se recunoaște coronavirusul

Specialiștii au răspuns la cele mai mari curiozități legate de Covid-19, explicând ce se întâmplă în corpul unei persoane infectate. La început, simptome ușoare, apoi, coronavirusul poate acționa violent, afectând chiar funcțiile vitale. Coronavirusul este confundat, de multe ori, cu o răceală banală.

BILANŢUL VICTIMELOR RĂPUSE DE CORONAVIRUS A CRESCUT ÎN ROMÂNIA! DEZVĂLUIRILE FĂCUTE DE AUTORITĂŢI

Specialiștii au mai dezvăluit că majoritatea cazurilor sunt ușoare și vindecabile, în timp ce 14 % reprezintă cazurile  grave, iar 6% cel al cazurilor critice. (NU RATA: SUPORT ONLINE GRATUIT PENTRU PACIENŢII CU BOLI CRONICE. MEDICI PENTRU ROMÂNIA LANSEAZĂ CAMPANIA „NU UITĂM DE CEILALŢI”)

„La început, ați putea crede că este o simplă răceală. Și ar putea fi. Dar COVID 19 ar putea erupe. Iată ceea ce ar trebui să știi: potrivit World Health Organization – China, 80% din cazurile confirmate în laborator au fost ușoare spre moderat. 14% au fost cazuri grave, iar 6% sunt cazuri critice. Pentru a fi foarte clar: un caz cu simptome ușoare nu este comparabil cu un caz de gripă ușoară. Simptomele sunt destul de grave. Cazurile severe se confruntă cu nevoia de oxigen suplimentar, iar cazurile critice se confruntă cu probleme respiratorii și cu cedarea unor organe vitale. Simptomele, tratamentul și evoluția bolii variază de la pacient la pacient. Cum arată, așadar, infectarea cu coronavirus în funcție de gradul de evoluție al bolii? Ar putea dura între două și 14 zile de la expunerea la virus până la manifestarea primelor simptome. La început ar putea părea o răceală sau gripă obișnuită. Numeroși pacienți fac febră. The World Health Organization – China a ajuns la concluzia că 88% din cazurile de infecție cu coronavirus au făcut febră”, susțin specialiștii, potrivit presei internaționale.

De asemenea, specialiștii mai menționează faptul că persoanele infectate cu coronavirus pot manifesta și altfel de simptome, de la crampe abdominale, la diaree, disconfort abdominal, stări de vomă și pot apărea și stări precum oboseală, dureri de cap sau nas înfundat.

“Un alt studiu arată că doar 44% din pacienți au prezentat simptome de febră la internarea în spital, iar 89% au făcut în cele din urmă febră. Au existat însă cazuri care au prezentat simptome gastrointestinale: diaree, vomă, disconfort abdominal, simptome prezentate cu câteva zile înainte de problemele respiratorii. Covid-19 este totuși o boală care generează probleme respiratorii. Asta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, problemele încep și se sfârșesc la plămâni. În primele zile ale infecției, virusul invadează celulele pulmonare. În mod special, acest lucru poate duce la distrugerea cililor, care protejează fluxul de aer de mucus și secreții. Celulele mor, astfel că scade capacitatea corpului de a se proteja de secreții pe trahee și plămâni. Inflamarea căilor respiratorii generează un cerc vicios, care nu se oprește până când niciun țesut nu rămâne neafectat. Această inflamare explică de ce o tuse seacă este cel mai răspândit simptom de coronavirus. Așa se explică și problemele de respirație și producția de secreții. Alte simptome ce pot apărea în această perioadă sunt oboseala, dureri în gât, dureri de cap, dureri musculare sau nas înfundat”, mai spun aceștia.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult