Medicul care a salvat-o pe Andreea Bălan a fost chemat de urgență de acasă. Doru Herghelegiu a spus cum a evoluat intervenția

De: Cancan
Publicat: 06/03/2019 | 11:44

Doru Herghelegiu, medicul care a salvat-o pe Andreea Bălan, a fost chemat de urgență de acasă de colegii săi. Directorul executiv al clinicii Sanador a spus în cadrul unui interviu acordat recent cum a evoluat intervenția după ce cântăreața a făcut stop cardio-respirator la scurt timp după nașterea fiicei sale, Clara. Situația a fost însă gestionată cu maxim profesionalism de echipa excepțională de medici de la Sanador, cel mai performant spital privat din România.

Citește și: Andreea Bălan a rupt tăcerea după ce a fost “moartă” un minut. Ce le-a transmis medicilor

Doru Herghelegiu, chemat de acasă pentru intervenția delicată a Andreei Bălan

Potrivit celor mai noi informații făcute publice de medicul Doru Herghelegiu, Andreea Bălan va fi mutată în cursul zilei de astăzi de la Terapie Intensivă. De altfel, el a fost chemat de acasă de urgență după ce au apărut complicațiile în timpul operației de cezariană a artistei și a ajuns la clinica privată pe care o conduce în doar 15 minute, titrează spynews.ro. El a efectuat intervenția care i-a salvat viața cântăreței.

Citește și: Cu cine seamănă fetița adusă pe lume de Andreea Bălan. Clara are o surioară de 2 ani

 “Familia nu doreşte să divulgăm în presă foarte multe lucruri despre condiţiile particulare ale acestui caz. Doamna Bălan este pacienta mea. Am fost solicitat de către colegi şi am şi o mică contribuţie. Din nefericire, în consimţământul de naştere e un paragraf unde este specificat acest eveniment nefavorabil, riscul de a muri. Această complicaţie este mai frecventă la naşterile pe cale naturală. Este o complicaţie extrem de rară. Mortalitatea este foarte mare, peste 90% dintre paciente. Este un accident dramatic, imprevizibil. Astăzi în cursul zilei am reuşit să echilibrăm coagularea sângelui.

I-a fost făcută anestezie generală când s-a instalat şocul respirator. Un minut a durat resuscitarea. Ştiam ce va urma. Tulburările de coagulare sunt greu de controlat. Este un caz la 80 000. 10% sunt cei care supravieţuiesc în aceste cazuri. Contează mult rapiditatea cu care medicii se reorganizează. Fiecare pacientă poate să ajungă în această situaţie. Apare ca un trăsnet pe cerul senin. E mult mai frecvent la naşterea naturală. Sunt alte condiţii. Sunt plecat din 2006 din sistemul de stat. Am avut posibilitatea să rezolvăm cazuri grave. E un caz fericit, mă bucur că în experienţa mea am trăit cu zeci de ani în urmă astfel de evenimente. Din fericire, era totul pregătit, chiar medicul anestezist făcea parte din echipele de chirurgie cardio-vasculară. Spitalele mari oferă şanse mai mari, dacă ai ghinionul şi se întâmplă un astfel de eveniment tragic. Starea ei este bună, este conştientă, a intrat în comunicare cu familia, cu medicii. Probbil se va recupera foarte repede. Mâine va ieşi de la Terapie Intensivă. Nu sunt urmări. Copilul e bine. Spaima tatălui care a trebuit să ia cunoştinţă brusc cu acest eveniment, a trecut prin momente grele. Sunt imprevizibile”, a declarat conf. dr. Doru Herghelegiu în cadrul emisiunii “Sinteza zilei”, care este difuzată la Antena 3.