Medicii, vești cumplite pentru fetița de 7 ani accidentată în Pantelimon. Viața ei se schimbă radical

Publicat: 30/07/2024 | 12:16
Ce a putut spune tatăl șoferului minor care a cauzat accidentul din Pantelimon/ sursă foto: captură video

Duminică seara, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, un băiat de 9 ani și-a pierdut viața, iar o fetiță de 7 ani a fost grav rănită după ce au fost loviți de o mașină condusă de un adolescent de 17 ani. Autoritățile l-au reținut pe tânăr, care acum se confruntă cu acuzații de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului sau distrugerea dovezilor, precum și conducerea unui vehicul fără permis.

Fetița rănită în accidentul de duminică seară de pe șoseaua Gării Cățelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, a suferit o amputare a piciorului, a declarat marți, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Citește și: ANCHETA ÎN CAZUL CRIMEI DIN BRĂILA SE COMPLICĂ! S-A CERUT CLONAREA TELEFONULUI MARINEI GAVRIL

Ce se întâmplă cu fetița accidentată de 7 ani în Parcul Pantelimon

Accidentul a avut loc duminică seară pe șoseaua Gării Cățelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon. Conform primelor informații, un băiat de 9 ani și sora lui de 7 ani erau împreună cu mama lor în Parcul Pantelimon. În timp ce se aflau în parcarea adiacentă parcului, copiii au fost loviți de o mașină condusă de un tânăr de 17 ani, însoțit de un prieten de 19 ani. Echipajele de salvare au încercat să resusciteze băiatul de 9 ani, dar, din păcate, medicii au declarat decesul acestuia.

„Din păcate, la câteva ore de la operația de replantare, în cursul serii au apărut complicaţii din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului, complicaţii care îi puneau viaţa în pericol. Astfel că s-a decis, de urgenţă, îndepărtarea membrului inferior afectat. Astăzi, starea fetiței este stabilă, uşor ameliorată faţă de ieri. Este în continuare intubată şi ventilată mecanic”, a precizat medicul conform Observatornews.ro

Starea fetiței s-a îmbunătățit ușor față de ziua anterioară și este stabilă. Ea rămâne intubată și ventilată mecanic.

Cei doi frați se deplasau pe trotinete, însoțiți de mama lor, când un automobil a ieșit de pe drum și a lovit patru mașini parcate. În urma impactului, copiii au fost prinsți între două dintre vehicule. Șoferul, care locuiește în apropiere și este familiarizat cu zona, a realizat gravitatea situației și a fugit panicat prin parc. După accident, au avut loc ore de căutări intense, în care poliția a organizat filtre în puncte strategice din Capitală pentru a-l găsi.

Citește și: CE A PUTUT SPUNE TATĂL ȘOFERULUI MINOR CARE A CAUZAT ACCIDENTUL DIN PANTELIMON: „ESTE UN PUȘTI DE 16 ANI ȘI JUMĂTATE. S-A URCAT LA VOLAN SĂ SE…”

This browser does not support the video element.