Celebra cântăreaţă americană a suferit, recent, un accident în timpul unui zbor, iar cadrele medicale care au tratat-o i-au interzis să mai cânte.
Gwen Stefani a suferit un acident în momentul în care se afla la bordul unui avion cu ruta Los Angeles – Las Vegas, când s-a ales cu timpanul spart. Aşadar, medicii au intervenit rapid, iar artistei i s-a interzis să mai cânte până când se va vindeca complet. Totodată, vedeta trebuia să ajungă la un eveniment caritabil, acolo unde ar fi fost nevoită să cânte, dar le-a transmis celor din sală un mesaj video chiar de pe patul de spital, în care şi-a cerut scuze că nu mai poate ajunge. Potrivit TMZ, artista care face parte şi din juriul emisiunii „The Voice“ ar putea fi afectată de această problemă delicată de ordin medical. Asta deoarece potrivit presei americane, perforarea timpanului se produce în special din cauza numeroaselor concerte pe care Gwen Stefani le-a susţinut până acum.
În mesajul video, cântăreaţa a spus că „Nu voi putea fi alături de voi în această seară, dar doresc să transmit un mesaj de felicitare pentru Andre Agassi şi Ronald Pearlman“.