Tanarul de 26 de ani care a fost la un pas sa sfarseasca tragic dupa ce a fost impuscat in rafala, cu un Kalashnikov, a fost operat pentru a doua oara, asta dupa ce doctorii au extras din el cinci gloante.
Au trecut aproape doua saptamani de cand Razvan Isaila, aparent un simplu angajat la o firma de termopane, a cazut victima unor atacatori ramasi inca neidentificati.
Daca pentru anchetatori au ramas multe semne de intrebare la care cauta raspuns, si, cel mai important, de identificat pe cei doi atacatori care voiau sa-l ucida pe tanar, medicii de la Spitalul Floreasca au ramas socati ca acesta a scapat cu viata, desi a venit ciuruit de gloante, in maini, picioare, si stomac.
Imediat dupa atac, desi pierdea sange mult, acesta a ramas lucid si a putut vorbi cu cei care i-au sarit in ajutor. “Tot timpul a fost constient, inclusiv pana a ajuns la spital. Nimeni nu-si explica cum s-a putut intampla asta, si medicii se mira”, a declarat sora baiatului, Alina, pentru CANCAN.ro.
Toata familia acestuia este in stare de soc si sta de veghe langa patul baiatului, cu atat mai mult cu cat, in urma cu doar cateva zile acesta a fost operat pentru a doua oara. “Probleme mai grave sunt la mana stanga, unde s-a intervenit iar chirurgical, dar si la burta, acolo unde nici macar nu s-a inchis rana. Nici nu se pune problema externarii lui. El este imobilizat la pat, nu are voie sa mearga deloc”, a mai declarat sora tanarului impuscat.
Politistii au realizat portretul-robot al unuia dintre atacatori cu ajutorul martorilor, si au stabilit ca acesta are aproximativ 30-40 de ani, inaltime medie si constitutie normala.
Maria Apostol