„Valea Gurghiului cuprinde patru comune cu 15.000 de locuitori. Când mi s-a propus de către Direcţia de Sănătate Publică am fost de acord să mă implic în deschiderea acestui centru de vaccinare în Căminul cultural. Până acum percepţia cetăţenilor este una foarte bună, dar, din păcate, nu s-au înscris prea mulţi din comună. În primul rând, m-am gândit la oamenii din comună şi la cetăţenii de pe Vale.
Fiind oameni în vârstă majoritatea, care nu au cunoştinţe într-ale internetului, din acest motiv înscrierile au fost destul de puţine, deşi se puteau face şi prin medicii de familie. În schimb, s-au înscris mulţi din oraşe, fiindcă aplicaţia îţi dă voie să te înscrii oriunde. Cel mai bine era ca la fiecare centru să fie arondat un anumit număr de locuitori sau o zonă. Aici deja există înscrieri până în data de 4 februarie, dar majoritatea sunt de la oraşe – Târgu Mureş şi Reghin”, a explicat primarul din comună, Laurențiu Boar.
Primarul comunei este șocat și declară că nu-și explică reticența medicilor. Mai ales că centru de vaccinare respectă toate normele de protecție împotriva SARS-CoV-2.
„Problema este personalul, un singur medic s-a arătat dispus să participe, un medic de familie din comuna Gurghiu. Mă aşteptam să se înscrie şi alţi medici de pe Valea Gurghiului pentru că fiecare are un număr de pacienţi, mai mare sau mai mic. Ar fi în jur de 9 medici şi sunt foarte dezamăgit pentru că nu s-au înscris”, a declarat primarul, conform stiripesurse.ro.
VEZI ȘI GERMANIA A DEPĂȘIT PRAGUL DE 50.000 DE DECESE ASOCIATE COVID-19, DE LA ÎNCEPUTUL PANDEMIEI