Au ieșit la iveală rezultatele finale în cazul autopsiei femeii care a fost ucisă de câini lângă Lacul Morii, din Sectorul 6 al Capitalei. Institutul Național de Medicină Legală a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.
Din păcate, Ana Oros nu a mai avut nicio șansă, în dimineața de 21 ianuarie 2023, când a fost atacată de o haită de câini fără stăpân. Femeia de 43 de ani nu se afla pentru prima dată într-o astfel de situație, deoarece în luna aprilie a anului 2022 a trecut printr-o experiență similară, când a fost salvată de mai mulți bicicliști care treceau prin zonă.
VEZI ȘI: Premoniţia înspăimântătoare a Anei Oros, femeia ucisă de câini la Lacul Morii: „Există un Dumnezeu”
După două zile de la decesul care a șocat toată țara, medicii de la INML au venit cu rezultatul final în ceea ce privește moartea brutală a Anei Oros. Se pare că femeia a murit din cauza mușcăturilor care i-au secționat pe loc artera femurală. Din păcate, nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.
Vă reamintim faptul că Ana Oros ieșise la alergat sâmbătă dimineață lângă Lacul Morii, loc pe care îl frecventa cu regularitate. Pe o porțiune neamenajată se aflau mai mulți câini despre care unele persoane spun că erau câini de lupte. În momentul în care femeia a trecut pe lângă ei, aceștia au început să alerge și să o muște. Degeaba a încercat Ana să scape de agresorii săi, căci animalele nu s-au oprit până când nu au ucis-o.
Tragedia i-a șocat pe toți cei care o cunoșteau pe Ana, deoarece era cunoscută pentru iubirea sa față de animalele. În trecut, a făcut chiar cursuri de medicină veterinară și adora să ajute animăluțele aflate în pericol.
”Dragi prieteni! Cu regret vă anunț că iubita noastră colegă Ana Oroș nu mai este printre noi. Ca o ironie a sorții astăzi a fost mușcată și omorâtă în același loc și de aceiași câini (se pare). Vom reveni cu noi amănunte”, a transmis Alpin Club Pro-Mont București, pe 21 ianuarie 2023, pe Facebook.