Medici de la Serviciul de Ambulanţă Cluj sunt bănuiţi că se îmbogăţeau pe spatele morţilor. Procurorii au dovezi că un doctor a încasat 600 de lei de la patronul unei firme de pompe funebre drept mită pentru că a promovat serviciile firmei familiilor decedaţilor! Directorul Ambulanţei susţine că habar n-are de această situaţie!
Medicul a fost prins în flagrant delict cu suma de 600 de lei, dar directorul Ambulanţei Cluj, Horia Simu, susţine că era în afara orelor de serviciu. ”Din datele pe care le deţinem până în prezent, la momentul săvârşirii flagrantului respectiv, în seara zilei de 11 aprilie, doamna doctor era în afara programului de lucru la Serviciul de Ambulanţă Cluj. Deci, este o acţiune proprie, personală, nelegată de Serviciul de Ambulanţă”, a spus Horia Simu, arată Monitorul de Cluj.
Anchetatorii susţin că mai mulţi doctori de pe Ambulanţă anunţau angajaţii unei firme de pompe funebre care sunt pacienţii care nu au putut să fie salvaţi, iar cei decedaţi erau preluaţi de pompele funebre fără acordul familiei, care era pusă în faţa faptului împlinit şi accepta, în acest mod, serviciul nesolicitat. Pe lângă medicul prins cu mită mai este cercetat şi patronul care i-a oferit-o.
“Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj se află în instrumentare un dosar în care se efectuează cercetări privind săvârşirea de fapte de corupţie de către cel puţin un medic din cadrul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj, precum şi de către un administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare. Există date cu privire la faptul că acest medic ar fi primit suma de 600 lei de la administratorul acestei societăţi comerciale, drept răsplată pentru intermedierea de servicii funerare către aparţinătorii unei persoane decedate, cu ocazia deplasării la constatarea unui deces”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.