În cadrul emisiunii lui Dan Diaconescu, Medana, soția lui Alin Oprea, a făcut mai multe dezvăluiri despre viața personală. Aceasta a vorbit despre volumul său de poezii, pe care l-a lansat recent, dar și despre parcursul său în viață și cum a ajuns să se realizeze din toate punctele de vedere. Nu a avut nevoie de un partener să o ridice și a reușit să crească prin forțele proprii.
În cadrul ediției din data de 19 martie a emisiunii Dan Diaconescu Direct rolul de invitat a fost jucat de omul Medana, soția lui Alin Oprea. Acesta și-a prezentat noul volum de poezii și a vorbit, printre altele, și despre relațiile amoroase pe care le-a avut de-a lungul timpului.
(CITEȘTE ȘI: Ce părere are Medana despre Tavi Colen, fostul coleg și prieten al lui Alin Oprea: „Cu ce drept aș putea să-mi permit eu…”)
În cadrul emisiunii lui Dan Diaconescu, Medana a vorbit despre declarația de dragoste inedită pe care i-a făcut recent lui Alin Oprea. Deși nu credea că o să ajungă în această ipostază, acum este autoarea unui volum de poezii. De-a lungul timpului, bruneta a scris mai multe versuri pentru soțul său, iar acum le-a adunat pe toate într-un volum de poezii.
De asemenea, că tot a venit vorba despre dragoste, Medana a mai mărturisit că de-a lungul timpului mulți dintre partenerii săi au fost înstăriți, milionari chiar, însă aproape de fiecare data le-a dat cu piciorul acestora. Cum nu o interesau banii, Medana a preferat mereu dragostea, chiar dacă partenerul nu avea un statut financiar bun.
„Dan Diaconescu: Adică ai dat puțin lovitura așa cu cartea asta pe care o avem aici. Este o carte de poezie, da? Hai să vadă și telespectatorii… Și spune-ne despre el. Deci ce te-a apucat să scrii poezie?
Medana: Știi ce m-a apucat? Doar viața privată și personală. Nu m-am gândit că o să scriu un volum de poezii. Adică mi s-a părut că sunt penibilă să fac asta. Eu, femeia puternică, să-mi manifest sentimentele și emoțiile și trăirile pentru cineva… mi s-ar fi părut imposibil în urmă cu câțiva ani.
Dan Diaconescu: Acum de când te-ai cuplat cu Alin ai găsit timp și de poezie.
Medana: Da, pentru că îi scriam lui câte o poezie. Și atât de multe s-au adunat încât s-au transpus într-un volum de poezii la un moment dat.
Dan Diaconescu: Și poeziile le trimiteai pe WhatsApp?
Medana: Da, da, da. S-au adunat, s-au adunat, iar în momentul în care am avut nunta, cu 10-12 zile înainte de nuntă mi-a venit așa o idee. Unu, să transcriu aceste poezii într-un volum, să îi fac lui cadou. Și doi, să fac un moment muzical cu bunul meu prieten, cu marele tenor Sorin Lupu, despre care nu știa nimeni. Au fost două momente inedite la nunta mea și acum, din luna de miere, acest volum are acum o forță și ecou în Spania.
Dan Diaconescu: Și cum, în luna de miere l-ai lansat sau ce?
Medana: Nu, eu m-am dus în luna de miere și m-am trezit descoperită de director de case culturale, de organizator de festival de carte și arte și am ajuns dintr-o dată la un festival de carte și arte pe nepusă masă, fără să mă gândesc sub nicio formă. În prima etapă, Alin, chiar a fost așa…
Dan Diaconescu: Acum ești și tu, da, în branșa asta. Dar acum tu te poți apuca să scrii versuri de muzică pentru Alin, pentru nu știu, pentru alți cântăriți.
Medana: Da, bine, Alin este compozitor, el este membru în Uniunea Compozitorilor Români, a scris versuri și scrie în continuare, chiar acum lucrează la un album nou și scrie singur versurile. Sigur că dacă îmi cere ajutorul, ne consultăm… Suntem doi artiști. Pentru că eu am făcut liceul de coreografie și artă dramatică. Clar, drumul meu ar fi fost înspre actorie. Drumul meu ar fi fost înspre actorie. Dar având atât de mulți actori în jurul meu, m-au descurajat. Legat de latura financiară. Și atunci aveam două opțiuni. Să devin faimoasă sau să devin bogată.
În prima parte a vieții eu cred că… Bine, nu îmi permit să dau sfaturi nimănui. Pentru mine asta a fost mai important. Fiecare este atras de ceva.
Dan Diaconescu: Bine, acum tinerele de 18 ani în general visează să fie bogate peste noapte.
Medana: A, păi ele visează la milionari, dar nu vin decât după ce ajungi tu acolo.
DD: Păi asta am vrut să zic. De când te chinui tu să faci case, să le închiriezi, nu mai bine luai pe unul bogat când aveai 18 ani?
Medana: Ai atins un punct fabulos, la care nimeni nu s-a gândit până acum. Eu am părăsit milionarii de fiecare dată, pentru un bărbat care la vremea respectivă nu avea nimic.
Dan Diaconescu: Păi n-am știut asta, asta chiar trebuie să ne povestești. Păi nu, asta e rar. Nu așa ca principiu, asta e o raritate, nu? Mai există femei românce în afară de tine care să părăsească bogătași pentru unul sărac sau mai sărac?
Medana: Eu fiind săgetător, sunt extrem de spontană. Nu gândesc. Acționez.
Dan Diaconescu: Ai luat pe loc? Păi bine, dar cum să părăsești? Să pleci de la bani mulți la bani puțini?
Medana; O, e simplu. Știi de ce? Pentru că eu, la rândul meu, nu am avut lipsuri în copilărie. Și atunci când ai o bază de acasă, tu nu calci pe cadavre să ajungi undeva. În momentul în care m-am căsătorit cu primul meu soț, aveam un norvegian care are propria lui bancă în Dubai la ora actuală. L-am părăsit pentru fostul meu soț, care nu avea nimic. Istoria s-a repetat în 2019 când la fel aveam o relație cu un alt bancher. Dar viața mi-a adus. În plus domeniul meu de activitate în care mă învârt m-a făcut să întâlnesc cu oameni care aveau un anumit nivel. De peste tot din lumea asta.
Dan Diaconescu: Și acum când te gândești la Dubai, dau un exemplu, toți românii îți visează Dubai și știi că norvegianul are bancă acolo.
Medana: Și ce? Mă duc și îmi iau un apartament când vreau. Nu am regrete.
Dan Diaconescu: Acum tu să zicem, nu știu câte apartamente ai, 10. Dar dacă rămâneai cu un norvegianul ăla poate aveai 100.
Medana: Nu mă interesează. Pentru că noi în viața asta trebuie să știm când să ne oprim. Și când să spun așa, Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat. Pentru că oricum mi-ai dat prea mult”, a declarat Medana.