Pe „Cardiff City Stadium” de la ora 21:45, Ţara Gailor şi Irlanda vor juca un meci decisiv pentru prezenţa la Campionatul Mondial de anul viitor din Rusia. Aflaţi pe locul doi înaintea acestui joc, galezii au un punct în faţa irlandezilor şţi sunt decişi să facă totul pentru a nu rata şansa de a-şi păstra poziţia în clasament şi de a spera la baraj.
Meciul se anunţă mult mai spectaculos şi mai disputat decât cel din tur încheiat nedecis, scor 0-0, miza fiind de-a dreptul fantastică.
Chiar dacă sunt la doar un punct distanţă de liderul Serbia, galezii au şanse foarte mici la primul loc şi în cazul unei victorii contra Irlandei.
Şi asta deoarece Serbia va juca astăzi pe teren propriu cu modesta echipă a Georgiei care după nouă runde se află pe locul 5 în grupă cu 5 puncte, fără niciun meci câştigat. Astfel, cu încă trei puncte previzibile trecute în dreptul lor în clasament, sârbii vor termina grupa pe primul loc cu 21 de puncte şi vor merge în Rusia.
În celălalt meci al grupei, Moldova va primi vizita Austriei, marea performeră de săptămâna trecută, austriecii reuşind să învingă Serbia şi să relanseze lupta în Grupa D pentru calificarea la Mondialul din Rusia.
Toate meciurile din Grupa D preliminară a Campionatului Mondial vor începe la ora 21:45.
Grupa D
ora 21:45 Ţara Galilor- Irlanda
ora 21:45 Serbia- Georgia
ora 21:45 Moldova- Austria
Clasament Grupa D
1 Serbia 9 5 3 1 19-10 18
2 Ţara Galilor 9 4 5 0 13-5 17
3 Irlanda 9 4 4 1 11-6 16
4 Austria 9 3 3 3 13-12 12
5 Georgia 9 0 5 4 8-13 5
6 Moldova 9 0 2 7 4-22 2
Autor: Cristi P.