Ultima perioadă a adus creșteri de prețuri semnificative, iar mulți dintre români reușesc cu greu să își achiziționeze alimentele din coșul de cumpărături de bază. Însă, situația se schimbă începând de astăzi, 1 august 2023. Ordonanţa de Urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază a fost aprobată de Guvern și a intrat în vigoare. Astfel, românii vor găsi la raft prețuri reduse cu 30-50%.
Marcel Ciolacu le-a promis românilor că vor beneficia de prețuri reduse la raft și s-a ținut de cuvânt. Ordonanţa de Urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază a fost aprobată de Guvern, iar începând cu data de 1 august 2023 a intrat în vigoare. Anunțul a fost făcut de către ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care spune că măsura este menită să reducă inflaţia şi, totodată, reprezintă un ajutor pentru românii cu venituri mici şi medii.
Potrivit Ordonanței de Urgență, adaosul comercial pentru 14 grupe de alimente o să fie plafonat pentru trei luni. Astfel, în perioada următoare, românii ar trebui să găsească în magazine prețuri reduse cu 30-50%.
„Conform INS, inflaţia pe luna iunie a fost de 10,3%, deci scăderea preţurilor la alimentele de bază înseamnă o creştere reală a puterii de cumpărare a românilor! Au scăzut preţurile la alimente chiar şi cu 30-50%! Această măsură a PSD reduce inflaţia şi este un ajutor pentru românii cu venituri mici şi medii”, a declarat Florin Barbu.
(CITEȘTE ȘI: ÎȚI FACI UN CALCUL, DAR LA CASĂ PLĂTEȘTI ALTĂ SUMĂ! PERICOLUL CARE ÎI PÂNDEȘTE PE CONSUMATORI ÎN MAGAZINE DE LA 1 AUGUST)
Potrivit noilor directive, alimentele din coșul de cumpărături de bază sunt cele care beneficiază de reducerea de preț. Măsura are ca scop combaterea majorării excesive a prețurilor la produsele de bază. Așadar, începând din data de 1 august, pentru o perioadă de trei luni, românii pot cumpăra anumite produse la un preț redus. Găsiți mai jos lista întocmită de Guvern a produselor care vor suferi o scădere de preț:
Românii au dat iama în supermarket-uri! Chiar dacă măsura se extinde pe o perioadă de trei luni, românii au preferat să fie preventivi și au golit rafturile. Însă, cu cât s-au ieftinit concret produsele din coșul de bază?
De exemplu, cartofii albi s-au ieftinit cu 50,13%, de la 3,99 ron la 1,99 ron, iar pâinea albă s-a ieftinit cu 35,63%, de la 4,49 ron la 2,89 ron. În cazul făinii reducerea este de 27,69%, de la 4,55 ron la 3,29 ron, iar în ceea ce privește mălaiul se observă o reducere de 30,67%, de la 4,89 ron la 3,39 ron. Laptele este acum cu 20,03% mai ieftin, ajungând la prețul de 5,19 ron. În cazul legumelor s-a aplicat o reducere de aproximativ 26 %, ardeiul Kapia ajungând, de exemplu, de la 12,99 ron la 9,59 ron.
(CITEȘTE ȘI: DOCUMENTUL SECRET CARE ANUNȚĂ O EXPLOZIE DE SCUMPIRI. CE URMEAZĂ SĂ COSTE MAI MULT CU 113%)
Măsura stopării creşterii preţurilor la alimentele de bază a intrat în vigoare începând cu data de 1 august 2023. Astăzi, autoritățile au desfășurat controale în mai multe supermarket-uri pentru a se asigura că prețurile au scăzut. Magazinele care nu respectă noile directive riscă amenzi usturătoare.
Potrivit autorităților, nerespectarea prevederilor constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.
De asemena, ministrul Agriculturii a precizat că în cazul fermierilor nu o să existe o limită privind stabilirea preţurilor şi nu se va interveni în niciun fel la stabilirea preţurilor pe piaţă.