Măsurile de relaxare de pe 15 mai nu se aplică și în Suceava: ”Această relaxare nu va avea loc decât atunci când…”

Publicat: 04/05/2020 | 17:00

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, luni, că nu va mai prelungi starea de urgență în România, însă, a precizat că măsurile de relaxare care vor fi luate nu se vor aplica în Suceava și cele opt localități învecinate după data de 15 mai 2020.

Pentru restul țării, Klaus Iohannis a spus că, după 15 mai, „putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă. Nu e bine să exagerăm, iar deplasările trebuie să se facă atunci când sunt necesare. Dar nu mai trebuie să declarăm în prealabil unde mergem. Mulți mă întreabă și se întreabă ce se întâmplă mai departe. Așa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind, de regulă, făcut cam la două săptămâni. Unele măsuri vor fi luate din 15 mai, următorul cadru de măsuri la începutul lui iunie și așa mai departe”.

Președintele României a mai declarat că ”măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină. Această relaxare nu va avea loc decât atunci când ni se spune de la experți că pericolul este diminuat”.

Klaus Iohannis a susținut, astăzi, o declarație de presă referitoare la criza coronavirusului și la măsurile care vor fi luate în perioada următoare.

  • Starea de urgență nu va fi prelungită după data de 14 mai, a transmis Klaus Iohannis, aceasta devenind ultima zi a stării de urgență decretate în țara noastră din cauza crizei coronavirusului. Starea de urgență nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret. 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Din 15 mai vom intra în stare de alertă.
  • Situația nu s-a îmbunătățit, epidemia nu a trecut încă, măsurile de protecție trebuie respectate în continuare.
  • Îmi doresc să controlăm împreună situația.
  • După 15 mai, putem să ne mișcăm în interiorul localității unde avem nevoie, dar nu trebuie să exagerăm.
  • Nu vom mai avea nevoie de declarația pe propria răspundere.
  • Așa-numita relaxare se va face doar pas cu pas.
  • Din 15 mai se vor redeschide saloanele de îngrijire personală și cabinetele stomatologie și muzele, în condiții bine stabilite. 
  • Cu toții vom purta mască de protecție în spațiile închise sau atunci când folosim transportul în comun.
  • Aceste măsuri de relaxare nu se aplică localităților care se află în carantină.
  • Este posibil să se plece din localitatea de reședință, dar numai în scop profesional sau medical, atunci când este nevoie.
  • Sunt interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane.
  • Competițiile sportive nu vor fi, deocamdată, reluate, a spus Klaus Iohannis în timpul declarației de presă.