Măsuri stricte în vreme de pandemie! Un oraș din România a interzis circulația tuturor autovehiculelor în zilele de 1 și 2 mai
Pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19 și pentru a împiedica oamenii să se adune și să iasă afară din case de 1 mai, un oraș din România a interzis circulaţia maşinilor, autoutilitarelor şi motocicletelor vineri şi sâmbătă.
Pentru două zile în municipiul Blaj în vederea prevenirii şi limitării infecţiilor cu noul coronavirus s-a interzis circulația tuturor autovehiculelor potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. (CITEȘTE ȘI: PESTE 700 DE OAMENI AU MURIT DUPĂ CE AU BĂUT O SUBSTANȚĂ PERICULOASĂ: ”AU VRUT SĂ UCIDĂ CORONAVIRUSUL”)
Cei care nu vor respecta această hotărâre o să fie sancţionați cu avertisment sau cu amendă contravenţională cu o valoare cuprinsă între 100 de lei și 500 de lei. (VEZI ȘI: ÎN CE CONDIȚII SE VOR EFECTUA CURSELE AERIENE DUPĂ 1 MAI! DECIZIA LUATĂ DE WIZZ AIR. CE SUNT OBLIGAȚI SĂ FACĂ TOȚI PASAGERII)
„Va fi interzisă circulaţia tuturor autovehiculelor, maşinilor, autoutilitarelor şi motocicletelor în municipiul Blaj în zilele de 1 mai 2020 şi 2 mai 2020, între orele 7,00 şi 19,00.
Excepţie fac următoarele categorii de autovehicule, maşini, autoutilitare, motociclete şi/sau participanţi la trafic: autovehicule, maşini, autoutilitare care aprovizionează unităţile de alimentaţie publică din municipiul Blaj – altele decât acelea pentru care s-a luat măsura interzicerii activităţii pe perioada stării de urgenţă, autovehicule, maşini, autoutilitare care prestează servicii de livrare pentru agenţii economici de pe raza municipiului Blaj cu activităţi industriale, autovehicule, maşini, autoutilitare, motocicletele aflate în tranzit prin municipiul Blaj, cu condiţia să tranziteze oraşul fără oprire programată, autovehicule, maşini, autoutilitare, motocicletele aparţinând persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în Blaj care se reîntorc la Blaj de la alte destinaţii situate în afara municipiului Blaj sau care se deplasează de la Blaj spre locul de reşedinţă/domiciliu situat în afara municipiului Blaj, autovehicule, maşini, autoutilitare, motociclete aparţinând persoanelor care se deplasează în interes de serviciu în municipiul Blaj în zilele de 1 şi 2 mai 2020, autovehicule, maşini, autoutilitare, motociclete aparţinând persoanelor care se deplasează în municipiul Blaj datorită unor urgenţe medicale sau unor motive temeinic justificate (căsătorie, deces etc.)”, se menţionează într-un comunicat citat de Agerpres.