Masina lui Huidu rula cu 87 km/h, iar limita era de 50 km/h
„Huidu putea preveni producerea accidentului daca si-ar fi pastrat banda de circulatie. Starea de pericol s-a declansat in momentul in care Serban Huidu a patruns pe contrasens. Nu s-a putut stabili daca putea sau nu sa evite producerea accidentului”, informeaza Pro Tv, citand expertiza tehnica ale carei rezultate au fost transmise vineri.
Conform sursei citate, expertiza stabileste ca accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea masina condusa de Serban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, in timp ce soferul celeilalte masini implicate in accident, un Logan, nu a avut nicio vina, circula corect si n-a taiat curba. Masina vedetei TV i-a aparut brusc in fata. Conform expertizei, Loganul rula cu 40 de kilometri la ora.
Copii ale raportului de expertiza tehnica au ajuns vineri la avocatii ambelor parti. Aparatorul lui Serban Huidu este plecat din tara si nu a putut fi contactat.