Ana Baniciu a avut, recent, un concert în Timișoara. În timp ce se afla pe scenă, mașina i-a fost spartă, și, i-au fost furate câteva lucruri de valoare. Iată ce pagube au lăsat hoții în urma lor.
Ana Baniciu a rămas fără un obiect extrem de drag, dar și piperat, chiar în timp ce presta pe scenă, în cadrul unui concert. După ce și-a terminat programul, cântăreața s-a întors la mașina sa, unde a descoperit jaful.
Potrivit spuselor vedetei, ”niște băieți tare drăguți” i-au furat geanta prețioasă, pe care o avea în autoturismul personal, ce fusese spart. Accesoriul nu numai că era unicat, dar avea și o valoare sentimentală foarte mare, deoarece cântăreața l-a primit cadou din partea lui Edy Kovacs, iubitul ei.
CITEȘTE ȘI: CE DECIZIE A LUAT ANA BANICIU ÎN CEEA CE PRIVEȘTE NUNTA CU EDY KOVACS: „AM RENUNȚAT LA…”
Cântăreața a sunat la 112 și i-a localizat pe hoți, cu telefonul mobil, asta pentru că avea căștile în geantă. Artista susține că după ore bune de căutări, hoții au aruncat căștile într-un parc și au fost de negăsit.
”Am avut o noapte furtunoasă, noaptea trecută, în Timișoara pentru că am avut un eveniment aici, am cântat și în timp ce cântam niște băieți tare drăguți mi-au umblat la mașină, mi-au furat geanta, însă mi-au lăsat portofelul cu actele, altfel rămâneam și pe aici, că nu mai aveam buletin. Am sunat la 112 și a venit poliția.
În geantă aveam niște AirPods, care după cum știți căștile astea se pot localiza de pe telefon, i-am localizat până într-un punct când probabil au aruncat căștile într-un parc. Să mă vedeți cu poliția noaptea prin parc. Să mă vedeți pe mine pe tocuri noaptea prin parc cu cei doi polițiști care au venit și au fost tare drăguți și au venit mine în căutare”, povestea Ana Baniciu pe rețelele de socializare, în urmă cu puțin timp.
Din fericire pentru cântăreață, cei care au vrut să ”o sărăcească” nu au găsit prea multe în geanta Anei Baniciu, deoarece aceasta nu avea niciun leu cash.
”O să las poliția să își facă treaba, nu au găsit nimic de valoare. Au furat geanta de pomană, geanta în sine era de valoare. Era o geantă piperată, cred că cea mai piperată din garderoba mea. Am primit-o de la Edy și avea o chestie sentimentală. Important este că noi suntem bine și că nu se întâmplă nimic. Nu sunt atât de atașată de lucrurile materiale, chiar mi-am tatuat asta pe piele. Bani cash nu au găsit, poate asta au vrut să găsească, dar nu au găsit deloc. Nu aveam chiar niciun ban. Le doresc să la cadă mâinile”, a mai declarat cântăreața, în mediul online.