Mascatii l-au luat din casa de la Piatra Neamt. Creierul „Anonymous” Romania, exmatriculat pentru chiul

De: Cancan
Publicat: 30/05/2012 | 00:00
JUCAUS. Gabriel Balaeasa, periculosul "Anonymous", intr-un moment de "prosteala" pentru prieteni

Perchezitia a durat cateva ore, timp in care anchetatorii au studiat calculatorul si s-au informat asupra activitatii din ultima vreme a „creierului” „Anonymous” Romania. Gabriel Balaeasa (24 de ani) s-a stabilit in Piatra Neamt in 2007. A fost student la Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, dar n-a reusit sa ajunga decat in anul II, in patru ani de studiu. A sfarsit prin a fi exmatriculat in 2010, pentru ca nu s-a prezentat la doua sesiuni consecutive. De atunci s-a putut ocupa exclusiv de „pasiunea” sa, iar in ultimele luni atacurile informatice s-au intensificat, printre site-urile blocate de „Anonymous” numarandu-se si cel al Primariei Piatra Neamt. Anchetatorii au stabilit ca Balaeasa avea ajutoare de nadejde in Bucuresti, Iasi, Cluj, Alba Iulia, Turnu Severin, Arad, Craiova, Resita si Targu Mures. Locuintele lor au fost perchezitionate, tot ieri, de echipe de politisti si procurori DIICOT, iar 12 indivizi au fost retinuti si dusi la Bucuresti pentru audieri. Ei sunt acuzati ca au compromis total sau partial mii de domenii de internet, generand pagube uriase pentru administratori.