Carmen de la Sălciua, Marian Corcheș și părinții lui au avut parte de o surpriză neplăcută, după Paște. Casa lor a fost „vizitată” de mascați. Perchezițiile ar fi scos la iveală mii de pachete de țigări de contrabandă.
UPDATE: În urmă cu doar câteva ore, artista a făcut primele declarații despre incidentul care s-ar fi produs în casa socrilor ei. Carmen de la Sălciua a explicat faptul că nimic din ce s-a scris nu este adevărat. Interpreta susține că va contacta un avocat pentru a pune stop acestor știri false.
”Nu înțeleg ce e cu știrea asta, nu s-a întâmplat nimic. Eu locuiesc în Alba Iulia, la mine nu s-a întâmplat nimic, doamne ferește. Nu știu de ce se scormonesc asemenea știri. Noi astăzi vom merge să contactăm un avocat că deja eu am ajuns la capătul puterilor cu aceste știri false despre mine și familia mea și vor da toți cei care scriu asemenea articole socoteală în fața instanței”, a spus Carmen de la Sălciua pentru spynews.ro.
Carmen de la Sălciua, soțul ei și socrii au avut parte de o surpriză, imediat după Paște. Ar fi fost „vizitați” de mascați, care ar fi făcut percheziții pe toată proprietatea. Potrivit anchetespeciale.ro, familia cântăreței ar fi fost implicată în trafic cu țigări contrafăcute. Celebra artistă este nora viceprimarului PNL de la Vadu Moților, Corcheș Maria Elisabeta.
De peste 12 ani, femeia este cunoscută în localitate, de când a obținut primul mandat în Primărie. Nu ar fi pentru prima dată când soacra interpretei ar fi avut probleme cu legea.
CITEȘTE ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA, ÎNSĂRCINATĂ? IMAGINILE CARE I-AU PUS FANII PE GÂNDURI
Conform sursei precizate, purtătorul de cuvânt al I.P.J Alba Iulia, comisar șef Luminița Prodan, a transmis primele informații: „au fost efectuate patru percheziții și au fost găsite 8.600 de țigări de contrabandă. Aștept și eu să-mi dea colegii mai multe informații despre ce s-a întâmplat acolo și imagini (…)”.
Ulterior, IPJ Alba Iulia a transmis un comunicat de presă referitor la perchezițiile care au avut loc în localitatea unde viceprimar este soacra cântăreței Carmen de la Sălciua. Identitatea acestora nu a fost încă confirmată de autorități.
„La data de 20 aprilie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni au efectuat 4 percheziții, toate în comuna Vadu Moților, pentru obținerea de probe în ceea ce privește posibile fapte de contrabandă cu țigări. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că mai multe persoane din comuna Vadu Moților ar fi comercializat, pe raza comunei, țigarete fără timbre fiscale. Cu ocazia perchezițiilor, a fost găsită cantitatea de 8.620 de țigarete nemarcate fiscal, care a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor”, se arată în comunicatul transmis de autorități.
Unul dintre vecinii cântăreței a confirmat informațiile pentru sursa citată: „să arunce, pe d****, să arunce, că numai belele îmi fac. Că mi-o fost și muierea pe acolo pe la declarații. Fuseră mai puțini de le aruncară peste gard. Zicea muierea că-n două plase, dar nu știu câte pachete. Nu știe nici muierea, dar ziseră polițaii că fură de două feluri. Am camere de supraveghere și au zis că vin mâine să iei camera (mâine este deja azi – n.r.)”.