Cătălin Măruță o vrea „fit” pe Andra. Prezentatorul de la Pro Tv i-a sugerat cântăreței să mai slăbească, căci s-a îngrășat prea mult în perioada pandemiei. Cum a reacționat artista?
În cadrul matinalului Morning ZU, Andra a dat din casă și a spus câtekilograme are vrea soțul ei să-I dispară.
„El zice 5, eu zic 10. O să se întâmple și asta, nu mă stresez. Să înceapă cântările, o să revin la programul meu normal și atunci cu siguranță vor reveni și kilogramele de demult!”, a declarat artista.
De curând Andra s-a arătat extrem de iritată pe rețelele de socializare, din cauza faptului că lumea mereu o întreabă dacă este însărcinată.
„Chiar îmi doresc să nu mai zică lumea că sunt gravidă, fără ca eu să fiu. Dacă vreodată se va întâmpla, atunci e binevenit. Acum nu pot să spun că am în plan acest lucru, întrucât am și fată, și băiat, deci am tot ce am visat. Nu ne-am propus să mărim familia și nu avem de gând acum să se întâmple acest lucru. E greu, cumva, să stau mereu să explic că nu sunt însărcinată”, declara Andra anul trecut.
Din prisma faptului că în ultima perioadă Andra a fost nevoită să stea acasă din cauza infectării cu Covid-19 dar și pentru că îi plac dulciurile, numărul kilogramelor a crescut.
VEZI ȘI: Andra, scoasă din sărite de un concurent de la Românii au Talent: „Taci din gură, nu mă provoca!”