Maru, dealerul lui Vlad Pascu, a făcut prăpăd în Spitalul Floreasca! Tânărul a distrus mai multe bunuri ale unității spitalicești
A fost haos noaptea trecută la Spitalul Floreasca din București. Tudor Duma, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, cunoscut sub porecla de Maru, ar fi pătruns în incinta spitalului și ar fi provocat mai multe stricăciuni. De asemenea, înainte de a pleca bărbatul ar fi furat și două pungi cu ser fiziologic.
Tudor Duma a făcut scandal în Spitalul Floreasca din Capitală. Fără să fie oprit de nimeni de la pază, bărbatul a reușit să intre în incinta unității medicale și s-a dat în spectacol. Angajații au dat imediat alarma și au apelat la ajutorul oamenilor legii, însă până când aceștia au intervenit, cel poreclit Maru s-a dat în spectacol.
(CITEȘTE ȘI: VLAD PASCU, SCOS DIN AREST. PRIMELE DECLARAȚII ALE CELUI CARE A PRODUS TRAGEDIA DE LA 2 MAI: „NU AM CUM SĂ DAU TIMPUL ÎNAPOI”)
Maru, prăpăd în Spitalul Floreasca
Potrivit oamenilor legii, cel considerat dealerul de droguri al lui Vlad Pascu a pătruns în incinta spitalului din Capitală în noaptea de miercuri spre joi. Acesta a distrus mai multe bunuri ale unității medicale și s-a semnat cu un marker pe mai multe uși și fișete. În final, la plecare, Tudor Duma și furat două pungi cu ser fiziologic, au relatat surse judiciare, potrivit gândul.ro.
„În această dimineață (joi – n.red.), Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către reprezentanți ai unei unități medicale din Sectorul 1, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de distrugere.
La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au relaționat cu apelantul, acesta sesizând faptul că, în cursul nopții, un bărbat ar fi pătruns în incinta instituției, în zona administrativă (depozitul farmaceutic) unde s-a semnat cu un marker pe fișete, uși, precum și pe alte bunuri din incintă.
Ulterior, la plecare, ar fi sustras două pungi cu ser fiziologic, dintr-o cutie aflată pe hol. În prezent, se efectuează cercetarea locului faptei de către polițiști, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.
În acest caz, oamenii legii au ridicat imaginile de la spital, de la camerele de supraveghere, pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul. Mai mult, după ce și-a făcut numărul la Spitalul Floreasca, Tudor Duma a fost ridicat de procurorii DIICOT, iar acum se află la parchetul anti-mafia, unde este anchetat cu privire la presupuse vânzări de droguri pe care le-ar fi făcut în Capitală.
Reamintim că Tudor Duma, zis Maru, este prieten apropiat al lui Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai. Se presupune că bărbatul era principalul dealer de droguri al tânărului.