Mărturisirile Mioarei Velicu! Interpreta de muzică populară și-a pregătit locul de veci: ”E ca şi cum ți-ai face o casă”
Mioara Velicu este una dintre cele mai respectate și apreciate interprete de muzică populară din țară. Născută în județul Galați, cântăreața și-a descoperit pasiunea și dragostea față de folclor încă de la o vârstă fragedă, începându-și cariera artistică în anul 1963. În cadrul unui interviu, Mioara Velicu a făcut dezvăluiri din viața personală, spunând că și-a pregătit chiar și locul de veci.
În vârstă de 77 de ani, interpreta de muzică populară Mioara Velicu și-a câștigat un public numeros încă de la vârsta de 20 de ani. Cântăreața, care a fost căsătorită cu fostul campion olimpic și mondial de lupte greco-romane Nicolae Martinescu, a făcut dezvăluiri nemaiștiute din viața sa. Discretă de fel, artista nu și-a expus viața în ochii celor curioși, însă, de data aceasta, a ales să vorbească despre anumite subiecte pe care nu le-a abordat până acum în fața celorlalți.
Citește și MIOARA VELICU, POVESTE CUTREMURĂTOARE. CE ȘI-A CUMPĂRAT CU BANII OBȚINUȚI DIN ”CÂNTĂRI”
Mioara Velicu a mărsturisit că și-a pregătit locul de veci. În cadrul interviului, interpreta a mărturisit că îi este teamă de noul coronavirus, chiar dacă s-a imunizat. Mai mult decât atât, acesteia i-a fost foarte frică anul trecut dacă se infecta, deoarece ar fi putut să ajungă în spital, iar, de acolo, ”să mă pună într-un sac”.
”Şi eu sunt speriată chiar dacă sunt vaccinată, îmi era foarte frică anul trecut să nu cumva să ajung la spital şi să mă pună într-un sac. Nu îmi era frică că mor, dar voiam să mă ducă pe ultimul drum măcar cineva din familie. Când stai acasă şi te gândești ce-o să fie, aoleu, nu. Aveți grijă de voi, aveți grijă de cei din jur”, a declarat artista la TV.
Mioara Velicu: ”Dacă totul este pregătit de acum, e ca şi cum ți-ai face o casă”
Deși nu se teme de moarte, se teme că ar putea fi o povară pentru cei dragi. Astfel că, Mioara Velicu a luat decizia de a-și pregăti locul de veci: ”Trebuie să fii întotdeauna pregătit să nu lași necazuri pentru cei care te vor duce pe ultimul drum. Dacă totul este pregătit de acum, e ca şi cum ți-ai face o casă. Nu am cine ştie ce avere. Sunt un om decent, modest aşa cum ar trebui să fie orice român, să aibă cât de cât condiţii decente. În ultimii 7 ani nu există an să nu mă duc în vacanță pentru că e frumos să cânt, dar să mă şi destind. O săptămână de zile cât ţine vacanţa mă destind şi vin încărcată cu energie. Le doresc tuturor energie pozitivă. Nu există să stai în casă şi să te gândești numai la rău. Îmi sun colegii pe Skype şi WhatsApp şi îi întreb ce fac pentru că eu mă simt bine şi vreau ca toată lumea să se simtă aşa”.
Sursă foto: Capturi video Youtube