Mărturisiri cutremurătoare ale Ilincăi Vandici! Avea 21 de ani, când…

Publicat: 21/11/2018 | 18:46

Ilinca Vandici a făcut dezvăluiri cutremurătoare din viața ei, iar cel mai greu moment a fost atunci când și-a pierdut tatăl. S-a întâmplat în urmă cu 10 ani. Tatăl prezentatoarei, fost primar în comuna Măgești, s-a stins din viață după ce s-a luptat cu boala timp de cinci ani. Ilinca Vandici avea 21 de ani când a murit tatăl său.

„Nu am reuşit să gestionez atunci situaţia. Tata era bolnav de 5 ani de zile. Parcă speram că se vor întâmpla nişte lucruri. Eu aveam atunci 21 sau 22 de ani. N-am ştiut să gestionez, dar m-am simţit responsabilă faţă de sora mea, de mama mea. Ele sunt şi mai sensibile decât mine. Trebuia să duc eu greutatea asta pe umeri. Am intrat într-o depresie cruntă după 5 luni de zile, apoi mi-am deschis un pic sufletul. M-am trezit apoi cu problema asta, am rezolvat-o la psiholog. Nu mă feresc să spun. Am reuşit să găsesc durerea care m-a măcinat atunci, abandonul pe care le-am simţit, teama şi frica. Tata se ocupa de absolut tot, de contratcte, de bani, atunci s-a dărămat stâlpul pe care îl ştiam şi îmi dădea siguranţă”, a povestit prezentatoarea TV.

CITEȘTE ȘI: ILINCA VANDICI ȘI VLADIMIR DRĂGHIA, MUTAȚI DIN GRILA KANAL D

”Apoi am înţeles de ce s-a întâmplat asta şi să accept. Mi-am luat viaţa în mâini, să fiu capabilă să fac toate lucrurile. Eram deja în Bucureşti atunci… Eram în Bucureşti şi cumva tata m-a aşteptat. Era o zi de joi seara şi mama mi-a spus să merg acasă. A doua zi am luat bilet de avion, am ajuns, am vorbit cu el, am mâncat şi mama s-a dus prin spital. Am rămas doar eu cu el. M-a aşteptat să ajung acasă, sa îşi ia ramas bun de la mine. M-a strâns foarte tare de mână, s-a întors cu faţa către perete şi ala a fost momentul…”, s-a confesat Ilinca Vandici, la VIVA!

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult