Noul coordonator al activității Spitalului Județean ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava este generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, care deține și funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății. O asistentă din cadrul unității spitalicești a mărturisit că situația s-a schimbat radical de când s-a schimbat conducerea.
”Noi am fost obişnuiţi mereu cu acest greu dar acum e mai greu ca întotdeauna. Se acordă o foarte mare atenție la echipare şi dezechipare. Am început să vin cu o oră înainte la serviciu ca să am grijă și la cel mai mic detaliu. Toate colegele noastre se echipeaza mult mai atent mai corect”, a mărturisit femeia.
Unitatea de Primiri Urgențe și secția de Terapie Intensivă au fost extinse pentru a putea acoperi numărul de pacienți care se estimează că vor ajunge în stare critică, în perioada următoare. Potrivit generalului, Spitalul de Urgență Suceava lucrează acum la o capacitate de 50%. (CITEȘTE ȘI: „CHINEZII AU FĂCUT CORONAVIRUSUL ÎN LABORATOR ȘI NOI AVEM DOVADA”. ULTIMA TEORIE A CONSPIRAȚIEI POATE PORNI AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL)
„O să-și dobândească întreaga capacitate, promitem acest lucru, indiferent de eforturile pe care le vom face. Nu cred că în Suceava se vor vedea acele dezastre din Lombardia sau din alte zone ale lumii. Să aveți speranță și încredere că acest focar se va stinge, dar trebuie ca în această perioadă să ne punem frâu unor porniri inadecvate. Stările conflictuale trebuie puțin manageriate altfel”, a afirmat generalul medic Ionel Oprea.