Vasile, un fost internat la Orfelinatul de la Siret, pe timpul comunismului, a făcut mărturii cutremurătoare, la emisiunea Acces Direct. Acesta a povestit prin ce chinuri a trecut, dar nu numai el.
„Noi pentru oameni toţi suntem nebuni, că am crescut acolo. Dacă aşa a fost să ne fie soarta… Nu greu, foarte greu! Am fost aproape 34 de copii în beci. Dormeam în pat câte doi, trei. Pastile, picături ne dădeau. Ne ţineau o săptămână, mult, în aceleaşi pijamale. Ani şi ani până ne-a salvat cineva. (…) Am fost în Olanda. Ne forţa să cântăm, nemâncaţi, nebăuţi. Cântam şi străinii ne dădeau bani”, povesteşte Vasile pentru Acces Direct.
„Mă durea capul, măseaua, dar nu aveam cui să spun. Ceream iubirea… luam bătăi. Nu pot să trăiesc cu ideea că am putut suporta bătăile. Plângeam de durere. Era un asistent, cred că şi acum trăieşte, cu cureaua ne bădea. Erau urme de şobolani, şoareci. Aveam 3, 4 ani, am simţit că ceva se suie pe mine. M-a muşcat un şobolan. Eram aproape 30 într-un salon. Aveam seara un veceu, ne punea să ne facem nevoile. Nu ne spăla. Ne puneau întinşi în pat, nu aveam voie să ne mişcăm. A văzut că m-am mişcat puţin, s-a urcat pe mine şi m-a strâns de gât, albastră eram. Vedeam ziua violuri. A fost greu. Parcă eram condamnată la moarte acolo. Statul e de vină, dar şi părinţii care ne-au dat. Mi-am dorit să fiu crescută de mamă. Cu ce am greşit eu că am fost dată nu pot să îmi dau seama. A fost o povară pentru ea că mi-a dat viaţă, nu pot să îmi dau seama. De ce pe mine, şi pe ceilalţi i-a ţinut?”, spune Ileana, o pacientă a aceluiași orfelinat.