Mărturii uluitoare ale vatmanului care l-a băgat în spital pe Mircea Lucescu: ”Mă așteptam să…”

Publicat: 07/11/2018 | 14:26
Mircea Lucescu a suferit un accident în 2012

În iarna anului 2012, un tramvai condus de vatmanul Marian Bartoc lovea mașina lui Mircea Lucescu, tehnicianul lui Șahtior, la acea vreme, făcând o eroare de pilotaj. Lucescu a ajuns la spital, dar rănile nu au fost grave. La șase ani distanță, vatmanul face dezvăluiri.

„Mi-a lăsat un gust amar tot ce s-a întâmplat atunci. Atât a gândit dânsul, atât a putut. Presiunea a fost neaşteptat de mare, într-adevăr. Mă aşteptam să mă dea în judecată. Dacă ar fi făcut-o, aş fi câştigat, probabil, apoi i-aş fi cerut eu daune morale de un leu. Toată conducerea RATB-ului a fost alături de mine. Însă, n-a fost totul roz. Am primit ameninţări de la necunoscuţi. Nu ştiu de unde mi-au aflat numărul de telefon”, a declarat Marian Bartoc pentru Libertatea.

Ancheta a arătat că vatmanul nu a fost vinovat, deşi Mircea Lucescu a susţinut că respectivul a vrut să-l lovească. Antrenorul a avut nevoie de spitalizare, a fost la Spitalul Universitar, şi a fost vizitat inclusiv de Rinat Ahmetov, patronul lui Şahtior Doneţk.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult