Mărturii terifiante! La ce orori sunt supuși prizonierii din Ucraina: ”Eram sigur că voi fi ucis”
Un ucrainean care a reușit să scape de soldații ruși a dezvăluit trauma prin care a trecut. Fostul prizonier a spus care ar fi fost situația în care i-ar fi fost tăiată pielea, după cum au pățit alți cetățeni. Practicile macabre ale armatei lui Putin au ieșit la iveală.
Războiul dintre Rusia și Ucraina nu încetează să surprindă prin ororile pe care le provoacă. Mii de refugiați, copii rămași orfani, civili uciși și, mai nou, prizonieri torturați mai rău decât în filmele americane.
Petro Titenko ieșise din pivniță pentru a-și vizita fratele, aflat la câțiva kilometri distanță. După ce a fost prins pe stradă peste ora de trecere, un bărbat din Ucraina a trecut printr-o experiență de-a dreptul șocantă. Bucuros că a scăpat cu viață, acesta și-a spus povestea jurnaliștilor. (CITEȘTE ȘI: Putin, tot mai paranoic! Armata rusă și FSB, în vizorul liderului rus)
Șocant! Cum sunt torturați prizonierii ucraineni de ruși
Petro a fost oprit de trei soldați care l-au legat, i-au pus un sac pe cap și l-au târât într-o pădure, de un tanc. A fost pus în așa fel încât să inhaleze tot fumul toxic pe care îl scotea vehiculul. După aceea, a rămas legat, în pădure.
Următoarea zi, a fost adus un alt prizonier. Soldații ruși începuseră să se plângă. Unul dintre ei spunea că este sătul să îi tot îngroape de vii. După aceea, l-au pus pe Petro să stea în genunchi și i-au arătat locul în care va fi înmormântat.
„În acel moment eram sigur că voi fi ucis şi îngropat. Soţia mea şi copiii nu vor şti niciodată unde am murit. În acel moment l-am rugat pe Dumnezeu să mă lase să trec prin asta”, a spus Petro Titenko.
Fostul prizonier a declarat că soldații dezbrăcau ucrainenii în căutare de tatuaje care să aibă simbolurile țării. Dacă găseau așa ceva, le îndepărtau cu tot cu piele.
„Unii plângeau, alţii ţipau. Am fost bătuţi şi am auzit cum se trăgea lângă piciorul meu. În tot acest timp mă rugam la Dumnezeu să mă salveze”, a adăugat ucraineanul. (CITEȘTE ȘI: Securitatea mondială alimentară, în pericol! Războiul din Ucraina a făcut ravagii în sectorul agricol)